PODUL CARE LEAGĂ JUDEȚUL TIMIȘ DE JUDEȚUL MEHEDINȚI



Astăzi, la Timișoara, a avut loc un eveniment cu totul special pentru lumea evanghelică. La Biserica Penticostală Filadelfia s-au adunat slujitori ai Evangheliei din județele Timiș și Mehedinți pentru lansarea unui proiect promițător, numit Proiectul Podul.
Numele nu a fost ales întâmplător. „Podul” exprimă clar intenția acestei inițiative: așezarea bazelor unui pod spiritual de colaborare eclesială între cele două județe. Diferențele dintre ele sunt evidente. Județul Timiș este bine penetrat de Evanghelie, cu sute de biserici penticostale, numeroși slujitori și resurse spirituale consistente. În schimb, județul Mehedinți, cu mai puține biserici, mai puțini lucrători și resurse limitate, are nevoie de sprijin.
În cadrul întâlnirii, participanții au fost conduși să înțeleagă principiile Scripturii care ne cheamă la responsabilitate față de lucrarea lui Dumnezeu din toate zonele țării. Proiectul PODUL este o viziune cultivată de AREA – Agenția de Răspândire a Evangheliei Acasă. Primul „pod” a fost construit anul trecut între județele Bistrița-Năsăud și Brăila, iar cel de astăzi leagă Timișul de Mehedinți.
A fost o trecere în revistă plăcută și ziditoare a lucrărilor lui Dumnezeu din Oltenia, dar și o bucurie sinceră de a ne înfrăți în slujire, mai ales în domeniul plantării de biserici. Președintele AREA, Nelu Moldovan, directorul executiv AREA, Vasilică Croitor, și secretarul fundației, Adelin Duca, au fost prezenți pentru a încuraja slujitorii din ambele județe să-și dea mâna pentru un scop mai mare, dorit de Dumnezeu și de toți cei interesați de înaintarea lucrării Sale.
Biserica Filadelfia din Timișoara s-a dovedit o gazdă primitoare, creând un cadru excelent pentru această întâlnire. Pastorul bisericii, Mihai Petroesc, care este și pastor județean pentru Timiș, a primit provocarea construirii acestui pod spiritual ca pe un mandat din partea lui Dumnezeu. Cunoscându-l, suntem încredințați că va face tot ce îi stă în putință pentru a-i motiva pe păstorii și slujitorii pe care îi coordonează să vadă acest parteneriat ca pe o misiune încredințată de Dumnezeu bisericilor timișene.
Rugăciunea comună rămâne cea mai sigură garanție că frații noștri din Mehedinți nu vor fi singuri în lucrare, ci îi vor avea alături atât pe Domnul, cât și pe frații lor din Timiș. Privim cu speranță spre anii care urmează și așteptăm ca întâlnirea de astăzi să aducă rod bogat pentru Împărăția lui Dumnezeu.






