👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
07 februarie 2025
Articole

Pierderi (2)

  • 14 decembrie 2013
  • Citești în 7 minute
  • 101 Vizualizări

20131214-085623.jpg

Pierderi (Care criza?)

“În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut și le-au urat ce bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii” (Evrei 11:13,14)

Gândul de a scrie despre pierderi mi-a venit sau mai degrabă m-a izbit după ce am văzut câteva cazuri concrete de oameni încercați până în miezul ființei lor de împrejurări care păreau a veni de niciunde și a nu avea nici un alt scop în afara aceluia de a distruge, de a dărâma, de a ucide… Și cazurile despre care vorbesc, implică oameni de statură spirituală deasupra mediei, oameni care umblă în nădejdea divină a vieții veșnice, cu alte cuvinte copii ai lui Dumnezeu. După ce disperarea sufletului se potolește, furtunile inimilor se liniștesc, omul din ochiul furtunii își strigă invariabil întrebarea: “Doamne, acum, că m-ai îngăduit aici, ce vrei să-mi spui, ce vrei să mă înveți?!”

În articolul precedent vorbeam despre câștigul glorios, de valoare eternă venit de pe urma unei pierderi care avea prilejul să provoace o disperare dintre cele mai profunde… Dincolo de acest cenușiu tenebros însă, un plan minunat, un plan divin și-a făcut împlinirea: sufletele tuturor celor de pe corabie au fost mântuite. O, infinită înțelepciune a lui Dumnezeu!

Inspirat de o conversație dintre mine și Delia, fiica noastră cea mare am luat hotărârea să mă angajez într-un maraton spiritual (mai mult sau mai puțin)… Delia mi-a spus că este într-un plan prin care va citi toata Biblia în nouăzeci de zile. Hmm… Ce frumos! Asta m-a ambiționat să împart cele 1223 de pagini ale Bibliei la șaizeci și să încep acesastă ambițioasă aventură de a o citi în numai șaizeci de zile. Ei bine, această citire a fost o binecuvântare cerească în ciuda faptului că am făcut-o în cea mai ocupată perioadă a anului. Ceea ce observi, citind Cuvântul, este de fapt un fir roșu în țesătura lui: căutarea! Așa cum versetul de la începutul acestui articol spune, noi, prin credință, suntem în căutarea unei patrii. Căutarea este o urmare firească a suferirii unei pierderi și are drept scop final găsirea. Căutarea nu este doar așa, un proces deliberat înspre un scop ales după gust sau după voie. Căutarea este un proces vital care răspunde unei nevoi adânci, dureroase chiar, de întregire, de împlinire cu menirea divină.

Patria nu este o țară pur și simplu, nu este un loc geografic oricât prielnic ne-ar fi, nu este teritoriul unei limbi în care ne-am născut, deși poate fi fi toate acestea la un loc. Ideea de patrie este perechea ideii de apartenență. Atâta timp cât suntem în cortul acesta pământesc noi vom fi într-o continuă căutare a patriei, fie că suntem sau nu suntem conștienți de acest fapt.

Racabiții (vezi Ieremia 35) au fost o mărtueie puternică pentru Dumnezeu înaintea cetății împresurate ale Ierusalimului și sunt o mărturie tot atât de puternică în fața lumii de acum. Ei credeau și își dovedeau credința lor prin felul lor de o viață! Racabiții credeau nu printr-o descoperire senzațională, nu că au fost răpiți și duși până la al treilea cer ca Pavel apostolul. Ei au primit o poruncă și au trait împlinind-o întocmai.

“Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fii vștri; și să nu zidiți case, să nu sămănați nicio sămânță, să nu sădiți vii, nici să nu stăpâniți vii, ci toată viața voastră să locuiți în corturi, ca să trăiți multă vreme în țara în care sunteți străini.” (Ieremia 35:6,7)

Ce exemplu minunat despre cât de eliberatoare este o poruncă Dumnezeiască! În vremea unor crunte tribulații, ei, Racabiții erau un exemplu viu, o pildă a unei înțelepciuni greu de cuprins pentru mintea omenească. Ascultarea și supunerea lor le dădea suficientă fericire pentru a vrea să petreacă zile multe în țara în care erau străini dar nu îndeajuns de multă ca să-i facă să se simtă acasă în țara în care erau străini. Dumnezeu spune prin Ieremia că “Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!” (Ieremia 35:19). Ei deci erau nu numai conștienți de menirea lor cerească dar o și trăiau chiar pentru că stăteau înaintea Domnului! Ei aveau tot ce este mai bun din ambele parți…

Astăzi trăim în momente de criză, grele momente de criză pentru întreaga omenire! “Criză?” te vor întreba copii lui Recab, “ce criza? La ușa colibei mele n-au venit bancherii pentru că n-am nimic de la ei, și nici negustorii de vin, nici băutorii de vin pentru că n-au ce lua de la mine. Nu vă convine de mine? Ce pierd eu? N-am decât să-mi las coliba și să plec…” Copii lui Recab și toți cei asemenea lor știu că sunt străini în țara lor și că n-au ce pierde nici în furtuni, nici în cutremure, nici în foc, nici în crize economice nici în războaie mondiale… Ei sunt tot atât de neclintiți ca și stelele deasupra capului lor. “Stelele de-asupra mea/ nimeni nu mi le-a fura.” Spunea atât de minunat poetul nostru Ioan Alexandru. Ei nu au nevoie de vin să-și uite necazurile pentru că însuși necazurile lor sunt un prilej de bucurie pentru că, nu în ultima instanță, acestea îi ajută să nu-și uite starea de străini…

Spuneam că, în tot mesajul Bibliei, există un fir roșu, un substrat al întregei lucrări de mântuire. Și asta pentru că, atunci în strătimpuri, prin stră-stră-străbunul nostru Adam și consoarta lui Eva, acolo în Edenul după care n-am încetat niciodată să tânjim, s-a produs prima și cea mai înfiorătoare pierdere din univers sau din tot ceea ce mintea noastră poate pricepe drept existență. Și cu asta ființa omenească a fost cuprinsă de maladia atât de deprimantă a desrădăcinării care, slăvit să fie Domnul, s-a tradus într-o vindecătoare și dătătoare de viață căutare. Da, noi suntem în căutarea patriei din care ne-am desprins, pe care am pierdut-o prin Adam și chiar suntem pe drumul ei prin binecuvântata găsire în harul Domnului nostru Isus Cristos.

Câtă vreme vom fi în cortul acesta, negreșit ne vom înfățișa cu pierderi, pierderi reale sau aparente dar numai acelea din care nu am învățat nimic, numai acelea din care n-am ieșit mai puternici și mai îțelepți sunt pierderi cu adevărat. Și apoi, starea inimii, destoinicia dragostei noastre pentru Dumnezeu ne va ține neclintiți în multidudinea lor, pentru că la țărmul celălalt al acestui ocean învolburat al vieții pământești este patria mult căutată, ca o supremă încununare a unei supreme căutări…

(Preluat cu permisiunea autorului Slavomir Almăjan)

Următorul articol