„Le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe și să le zică: ‘Rabbi! Rabbi!”
Pe lângă pericolele clasice de care au parte preoții Lui Dumnezeu, slujitorii duhovnicești, am mai observat încă una. Una mai nevinovată, aparent. Dar care e la fel de spurcată ca și celelalte.
Când ești mai tot timpul în centrul atenției, când oamenii vor să facă poze cu tine, când te pun să semnezi pe o carte, când toată lumea îți cere numărul de telefon, când ești mai tot timpul așezat pe primul rând, când ești tratat mai bine decât omul de rând, stă satana cu găleata de mândrie peste capul tău. E aproape, îi poți simți mirosul de cadavru spiritual dacă nu suferi de covid.
Când adunarea e plină pentru că au aflat credincioșii că vii tu pe la ei, când slujitorii din loc sunt gazde deosebite și renunță cu ușurință la ce li se cuvine de drept pentru a te „lăsa pe tine” în locul lor, ești aproape de marginea prăpastiei dacă nu ai o inimă smerită și un duh zdrobit.
Când ai parte de cea mai bună gazdă, de cea mai bună mâncare și beneficiezi de cele mai bune condiții din partea oamenilor cu inimă, chiar ai impresia că ești special, ales, prea-ales și ca tine nimeni nu-i.
Atenție mare, dragi colegi. Genunchii jos, capul către cer și inima lângă Domnul. Cine zice că nu e așa, minte.
Pe cel care îl iubește Dumnezeu îi face și astfel de onoruri, dar uneori îi dă și niște umilințe pentru a nu i se urca la cap.
Suntem doar niște robi, sclavi ai Marelui Stăpân care le face și drege pe toate. Noi suntem doar niște martori cărora li se face hatârul de a fi slujitori împreună cu Hristos.
Restul e deșertăciune.
