Jurnal de Misiune în Venezuela (7)

Aici am învățat lecția răbdării – că dacă nu aștepți cu sufletul liniștit, te pierzi.
Dacă nu încetinești pasul și nu te lași purtat de ritmul vieții de aici, viața te doboară.
Dorința de a face totul repede e un dușman tăcut. Aici, dacă grăbești pașii, pierzi drumul.

Oamenii nu se grăbesc. Nu se grăbesc să plece de la biserică.
Nu se grăbesc să încheie o conversație.
Câteodată, în goana oarbă a lumii noastre, uităm să trăim.
Ne grăbim prea mult și pierdem clipa, pierdem miracolul momentului.

Aici nu există conceptul de fast-food – există timpul dăruit, timpul trăit.
Am învățat lecția respectului.
Oamenii se respectă unii pe alții – cer permisiunea să se ridice de la masă,
își respectă partenerii, păstorii, pe ei înșiși.

Mi-am dat seama că pierdusem stima de sine.
Pentru că am uitat să respectăm:
slujirea celor din jur, pe cei dragi din casele noastre, și chiar pe noi înșine.

Și am învățat și lecția rugăciunii.
Aici oamenii se roagă pentru orice – să pornească betoniera,
să se împrăștie norii.
Rugăciunea nu e doar un gest, e o respirație a inimii.
Un fir nevăzut ce leagă cerul de pământ.

Și da, am slujit chiar și pe ploaie – am zâmbit, ne-am bucurat,
și le-am oferit copiilor din Maturín o masă caldă,
cu inima plină și hainele ude.
Bucuria lor a fost mai puternică decât orice nor.

Mulțumesc misiunii Hristic pentru această călătorie fabuloasă.
Aici am învățat, nu doar cu mintea, ci cu inima.

Am învățat să stau.
Să simt.
Să trăiesc.
Să cred.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan