Institutul Teologic Penticostal din București







La mijlocul acestei săptămâni a avut loc Ședința Consiliului Director al Institutului Teologic Penticostal din București, la care au participat și membrii Comitetului Executiv al Cultului Creștin Penticostal. Întâlnirea a fost una deosebit de importantă, având pe ordinea de zi subiecte esențiale pentru viitorul institutului.
Un punct central al ședinței a fost alcătuirea proiectului de buget pentru noul an, un pas esențial în planificarea activităților și în susținerea proiectelor academice și administrative ale ITP. De asemenea, participanții au avut ocazia să facă o vizită pe șantier, unde au fost prezentate ultimele progrese în cadrul proiectului de construcție al noului campus.
După aceste momente, ne-am bucurat să ascultăm un cuvânt de încurajare din partea președintelui Ioan Filip, care a transmis un mesaj de încurajare atât pentru profesori, cât și pentru studenți. Mesajul a fost urmat de rugăciunea împreună cu studenții, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu peste tot ceea ce s-a discutat și planificat.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru îndrumare și tuturor celor implicați pentru dedicarea lor în slujirea pe care o desfășoară în cadrul institutului. Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze în continuare ITP-ul și să ne dea înțelepciune în toate planurile și deciziile noastre!
#itpbucuresti #campusitpb