IN MEMORIAM – Vasile Jitaru
Dragă sora Aneta și dragi copii ai fratelui Vasile,
Plecarea, neașteptat de repede, a soțului, a tatălui și a fratelui nostru Vasile a adus plânsul și durerea despărțirii pentru voi și pentru noi toți. Aceasta este, însă, amestecată cu bucuria încununării unei vieți de umblare cu Dumnezeu și de slujire cu credincioșie a fratelui Vasile și cu nădejdea vie a revenirii Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, împreună cu toți cei care l-au primit și l-au slujit pe El și a reîntâlnirii cu toți cei dragi, care au plecat înaintea noastră.
Chiar dacă nu putem să fim lângă voi în aceste clipe grele, suntem, în rugăciune, alături de voi și nădăjduim în mângâierea și tăria Duhului Sfânt pentru voi toți.
Pentru noi, credincioșii din Biserica ”Vestea Bună” fratele Vasile rămâne un model și un reper de slujire discretă, mai ales, pentru oamenii care se aflau în mare nevoie de un cuvânt de îndrumare și încurajare de la Dumnezeu. Chemarea și îndemnarea noastră la rugăciune, în slujirea fratelui Vasile, ne-a revelat, întotdeauna, încrederea sa în răspunsul și ajutorul Domnului, când ne unim și stăruim împreună.
Nu ne îndoim de faptul că sora Ani și voi copiii ați cunoscut și ați simțim și mai de aproape dăruirea și jertfirea soțului și a tatălui vostru, în lucrarea Domnului, motiv pentru care și voi ați îmbrățișat slujirea, ca pe o chemare sfântă de la Dumnezeu.
Acum, când soțul și tatăl vostru s-a dus alături de Domnul pe care l-a iubit și la slujit, convertiți durerea despărțirii, în dorul așteptării revederii, în slavă și trăiți fiecare zi marcați de credința și modelul oferit de el.
Nu mai este mult și Domnul va reveni pe nori, de aceea ne rugăm și ne luptăm să-I rămânem credincioși, până la capăt.
Rămânem cu amintirea și pilda de credință pe care fratele Vasile ne-a oferit-o și cu dorul reîntâlnirii în slavă.
Suntem alături de voi, în durerea despărțirii,
Emil Meștereagă, toți slujitorii și toți credincioșii Bisericii Penticostale ”Vestea Bună” din București.
Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. (1 Tesaloniceni 4.13)
