👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
19 septembrie 2026
Evenimente

In Memorial (Lidia Guiciv) – mesaj needitat

  • 15 mai 2014
  • Citești în 3 minute
  • 3195 Vizualizări

20140515-073835.jpg

Sora Lidia Guicov, a stat lângă Domnul până la capăt! A trăit 92 de ani, dovedind că într-o lume murdară, se poate trăi altfel.
Lidia Guicov a fost:
•Pionier al credinței penticostale din Caraș-Severin
•Profet al Domnului
•O fiică a Păcii

Iată un mesaj de suflet transmis:
„Suntem avizi după compasiune, dragoste și aici primim cel mai puțin; aici e cântarul. Trebuie să dai tot ce poți, dar să te pui totdeauna în gardă; să nu dăruiești tot, să mai păstrezi și pentru tine ca să ai unde să te refugiezi atunci când toți te părăsesc, ca să poți să te refaci. Studiază structura sufletului; e mare lucru să-ți deschizi sufletul, să-ți dai seama că-l ai și să-i dai și partea lui în viață.
Cât stai în picioare, clădește în jurul tău zid pentru ca atunci când bate vântul să nu te lovească și să te dărâme; să-ți iei măsuri de precauție.
Prin dragoste învingi multe în viață, dar omul se gândește numai la el. Trebuie să lupți pentru fiecare loc în sufletul cuiva. Spre inima oamenilor găsești drum când le facilitezi anumite permisivități. Trebuie să lupți tu, până celălalt vede că ce arăți tu este din prisma lui Dumnezeu.
Când ajungi într-o anumită situație din care ca să poți ieși aștepți un sprijin…vine sprijinul după ce ieși printr-un cuvânt de încurajare: „Am știut eu că vei ieși!” Care a fost pasul greu?
Iubirea te ridică, iubirea adaugă, iubirea se dăruiește.
Desprinde-te de-a te uita la tine așteptând să faci mai mult decât poți face tu ca om. Ești doar o mână de țărână și nu poți sta neclintit decât când mâna ta e în Mâna Lui. Noi suntem cei care vrem să ne desprindem din Mâna Lui și s-o luăm înainte. Pământul își are legile lui, cerul își are legile lui. De multe ori noi vrem să călcăm în picioare legile pământului și legile cerului.
Cât trăiești pe pământul acesta trebuie să clădești și iar să dărâmi, și iar să clădești-ești într-o permanentă luptă cu tine. Dumnezeu călăuzește numai pe acela care vrea și se lasă călăuzit de El. Trebuie să-ți însușești multe calități ca să răzbești în viață…”
LIDIA GUICOV
(mesaj editat de Marcela Gușa)