Figuri în Umbra Crucii – Oameni, Alegeri și Eternitate în Ultima Zi- „Maria – Mama Sub Cruce”

Sub cerul înnegurat al Golgotei, între strigătele mulțimii și ecoul ciocanelor ce bat piroanele, stă o femeie în tăcere. Nu cere nimic, nu strigă, nu blestemă. Privește. Iar privirea ei ține în ea o istorie întreagă de dragoste, durere și credință.
Este Maria, mama lui Isus. Mama sub cruce.

Dragoste care rămâne, chiar și în întuneric

Nu există altă imagine mai sfâșietoare în tot Noul Testament decât Maria privind la Fiul ei răstignit. O mamă care, la capătul drumului, nu are altceva de oferit decât prezența ei. Nu mai poate schimba destinul, nu-l mai poate ocroti. Dar poate rămâne. Și rămâne.

„Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, soția lui Cleopa, și Maria Magdalena.” (Ioan 19:25)

Este acolo, împreună cu celelalte femei. În timp ce ucenicii fug, femeile rămân. În tăcerea lor, se naște mărturia.

De la leagăn la lemn

Maria, cea care L-a născut în iesle, care L-a ținut de mână în copilărie, care L-a căutat îngrijorată în templu, ajunge acum să-L vadă zdrobit de suferință, de oameni, de păcatul lumii.
Este o mamă care trăiește profetia lui Simeon:

„Iar ție însăți, o sabie îți va străpunge sufletul.” (Luca 2:35)

Și totuși, în această durere absolută, Maria nu-și pierde chipul de mamă, nici tăria interioară. Ea devine icoana suferinței curate, a iubirii neclintite, a unei tăceri care spune tot.

Femeie, iată fiul tău

Chiar și pe cruce, Isus o vede. Și îi spune lui Ioan:

„Femeie, iată fiul tău.” Și lui Ioan: „Iată mama ta.” (Ioan 19:26-27)

Aceasta nu e doar o încredințare familială. Este începutul unei noi misiuni. Maria devine mama tuturor celor care vor crede. Crucea devine altarul unei noi familii — cea a Bisericii.
Maria nu este doar martoră, ci și moștenitoare a suferinței Fiului.

Tăcerea Mariei – vocea celor care iubesc până la capăt

Maria nu spune nimic la cruce. Dar fiecare artist, poet, mistic sau credincios i-a simțit prezența. În ea se adună toate mamele care plâng, toate femeile care nu fug de durere, toți cei care iubesc și când nu mai există niciun răspuns.

Nu e o dramă greco-romană. Nu e o legendă. Este o mamă. O mamă care rămâne în picioare lângă fiul său muribund.
Și din tăcerea ei se naște o lecție de curaj tăcut și fidelitate absolută.

Într-o lume care fuge de durere și tace când iubește, Maria ne învață să rămânem, să nu ne rușinăm de lacrimi și să iubim chiar și atunci când nu mai putem schimba nimic.
Pentru că uneori, a rămâne este cel mai puternic act de credință.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan