Felicitări!





CETĂȚEAN DE ONOARE
Comuna Dumbrăveni, jud. Suceava, organizează în fiecare an la jumătatea lunii august o sărbătoare cu participarea fiilor cetății și în mod special e celor stabiliți în afara localității natale.
În anul 2026, primarul comunei și consiliul local, au propus și votat ca în cadrul întrunirii să confere titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE la trei persoane dintre care doi pastori după cum urmează:
Eugen Filote, fiul lui Ioachim și al Agripina s-a născut în localitatea Dumbrăveni, jud. Suceava, la data de 16.01.1957. Locuiește în Filipești de Pădure, jud. Prahova și este căsătorit cu Georgeta Niculae.
Este propos în ședința CLD, pentru a i se conferi titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE AL COMUNEI DUMBRĂVENI, ca urmare a faptului că a reprezentat cu demnitate la nivel național localitatea natală.
Timp de 40 de ani a slujit ca păstor în Cultul Penticostal întâi în Biserica din com. Florești, jud. Prahova, apoi ca pastor județean în Prahova, apoi a fost ales președinte al COMUNITĂȚII REGIONALE peste județele: Brașov, Buzău, Prahova și Sibiu, concomitent făcând parte din Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România.
În toată această perioadă și în toate aceste oficii, a reprezentat cu demnitate comuna Dumbrăveni făcându-i cinste.
Dănuț Iacob, fiul lui Gheorghe și al Aspazia s-a născut în localitatea Dumbrăveni, jud. Suceava, la data de 14. 04. 1975, este căsătorit cu Geta și locuiește în Italia.
Este propos în ședința CLD, pentru a i se conferi titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE AL COMUNEI DUMBRĂVENI, ca urmare a faptului că a reprezentat cu demnitate în Italia și la nivel național localitatea natală.
Timp de 20 de ani a slujit ca păstor în Cultul Penticostal întâi în Biserica locală din Perugia, Italia și concomitent membru al COMUNITĂȚII TERITORIALE ÎN ITALIA, apoi continuând pastorația a fost ales două mandate PREȘEDINTELE COMUNITĂȚII TERITORIALE din Italia și membru în Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal din România.
În toată această perioadă și în toate aceste oficii, a reprezentat cu demnitate comuna Dumbrăveni făcându-i cinste în România și UE.
Petrica Huțuțui






