ENEA GRAPINI 16 septembrie 1893, comuna Șanț, Bistrița-Năsăud – 1 martie 1980, București
Unul dintre cei mai activi fruntași ai social-democrației române din Transilvania primelor decenii ale acestui veac a fost Enea Grapini. A văzut lumina zilei în familia preotului greco-catolic Pamfiliu Grapini (1855-1949), distinsă personalitate culturală a vremii, căreia românii din această zonă îi datorează, între altele, și Monografia comunei Șant, editată în 1903, de Tipografia A. Baciu din Bistrița. Enea Grapini a urmat cursurile școlii primare în comuna natală, primele clase liceale la Bistrita și ultimele la liceul Gherla. Despre studiile universitare, iată ce spune el însusi într-un interviu acordat în 1978: ”Grație unei burse a Administrației fondurilor grănicerești din Bistrița, am putut urma Politehnica și am devenit inginer, profesie pe care, în paranteză fie spus, am exercitat-o timp de 54 de ani încheiați!”. Nu a practicat meseria de inginer imediat după absolvirea Institutului Politehnic, fiind atras de luptele politice care, în condițiile primului război mondial și ale prăbușirii Imperiului austroungar, au căpătat o amploare deosebită.
A fost ales în 1918 membru în Consiliul Naţional Român Central, participând la dezbaterile acestuia şi la tratativele cu delegaţia ungară, care au avut loc în noiembrie 1918 la Arad. A contribuit la definitivarea rezoluţiei Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
După Marea Unire s-a stabilit la Bistrița, unde și-a întemeiat o familie. Între anii 1933-1940 a ocupat funcția de președinte al Camerei de muncă din Bistrița, activitate predilectă social-democrațiilor în acele vremuri. După dictatul de la Viena, la data de 8 septembrie 1940, a organizat o mare demonstrație de protest în Piata Unirii din Bistrița, la care au participat un mare număr de muncitori, țărani și intelectuali din zonă. După această acțiune, ca urmare a presiunilor exercitate de autoritățile hortiste, Enea Grapini a fost obligat să se refugieze la Bucuresti, unde a trăit timp de 40 ani, până la sfârșitul vieții sale. Între alte funcții ocupate în cariera sa, a fost și aceea de președinte al Asociației inginerilor și tehnicienilor din România.
Ultimul dintre cei șase social-democrați care au făcut parte din Consiliul National Român Central, Enea Grapini s-a stins din viață la 1 martie 1980, la Bucuresti; a fost înhumat la Bistrița, la 3 martie 1980.
