COMUNICAT- Glorificat

Vă salut cu pace!
Vreau să revin cu câteva precizări legate de o latură a slujirii pe care unii oameni nu o înțeleg.
Oriunde există o organizație și, în mod special, o biserică, pentru a putea funcționa, pe lângă multe altele, este nevoie și de resurse financiare. Aceste resurse sunt, de obicei, acoperite de cei care fac parte din comunitate și, în cele mai multe cazuri, provin din colecte sau din zeciuiala pe care credincioșii o oferă bisericii.
Încă de când este lumea, oamenii au contribuit financiar, iar membrii conștienți știu că trebuie să facă acest lucru. Evanghelia nu se predică pe bani, dar pentru a putea fi predicată este nevoie de bani. Acești bani nu merg către cei care slujesc, ci sunt direcționați spre nevoile care apar.
Aș vrea să fac și o precizare foarte importantă, pentru ca lucrurile să fie înțelese corect: majoritatea celor care au slujit la acest eveniment — soliști, corul, cât și toți pastorii care au slujit — nu au fost plătiți sub nicio formă. Au venit ca voluntari, din dorința de a sluji lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, toți coriștii și o parte dintre soliști și-au cumpărat chiar și biletele, pentru a susține această lucrare.
Pentru mine este o mare bucurie să văd cum oameni, de la mic la mare, au depus efort și s-au implicat împreună pentru a face această lucrare pentru gloria lui Dumnezeu.
Când organizezi un eveniment mare, costurile sunt pe măsură. Aici intră închirierea sălii, asigurarea, securitatea, curentul și multe altele, care se ridică la zeci de mii de euro.
Omul conștient va înțelege aceste lucruri, însă omul zgârcit va găsi multe motive să arate cu degetul. Organizarea unui astfel de eveniment presupune o logistică semnificativă și costuri pe măsură.
Suma percepută pentru bilet este una modestă și are mai multe justificări:
- Cei care închiriază sala cer să nu fie depășită capacitatea acesteia și obligă organizatorii să impună un bilet, chiar dacă acesta nu are o valoare mare. La evenimentele gratuite, mulți rezervă locuri în exces și apoi nu se prezintă. Astfel, locurile rămân blocate, iar alții nu le pot ocupa. Când omul plătește pentru un bilet, devine mai responsabil. Într-un loc unde sunt doar 10.000 de locuri, nu pot veni toți oamenii, ci doar 10.000 dintre ei.
- Cheltuielile cu organizarea sunt foarte mari. O parte din costuri se acoperă din vânzarea biletelor. Prețul unui bilet este aproximativ cât un meniu la mall.
- Biletele ne ajută să știm câți oameni vor veni la eveniment. Dacă vin mai mulți decât capacitatea sălii, nu vor putea intra. Imaginați-vă cum ar fi ca cineva să vină de la celălalt capăt al țării și să fie nevoit să se întoarcă acasă — nu este deloc plăcut.
Dorim să subliniem și un alt aspect important:
Peste 1000 de bilete au fost oferite gratuit oamenilor care nu și le-au permis.
De asemenea, acest eveniment este organizat legal printr-o asociație non-profit, în care nimeni nu face profit. Toate fondurile sunt direcționate către scopul și viziunea acestei lucrări.
Ca fondator implicat de 33 de ani în această lucrare, nu am fost plătit și nu sunt plătit. Cea mai mare parte a timpului mi-am câștigat existența muncind — ca instalator, lucrând cu gresie și faianță.
Am ales acest drum și pentru că am fost profund marcat, încă de la început, de acuzațiile nedrepte ale unor oameni care spuneau că suntem „o mașină de făcut bani”.
Este ușor să spui că totul ar trebui să fie gratis. Dar realitatea este că, de fiecare dată când cineva primește ceva gratuit — chiar și o Biblie — în spatele acelui dar există munca, sacrificiul și sudoarea cuiva. Nimic nu „cade din cer” fără ca cineva să plătească prețul.
În Biblie au existat oameni care au spus că nu li se pare normal să susțină lucrarea. Apostolul Pavel a avut de luptat cu astfel de situații. În 2 Corinteni 11:8, el spune:
„Am despuiat alte biserici, primind de la ele plată, ca să vă pot sluji vouă.”
Pavel a spus aceste cuvinte cu durere, pentru că unii nu voiau să contribuie deloc, deși beneficiau de slujire.
Eu cred că Pavel știa foarte bine situația din Corint. Probabil că erau oameni zgârciți, nepăsători sau influențați greșit, care nu voiau să susțină lucrarea Evangheliei. Totuși, el nu s-a ascuns și nu i-a fost rușine să le spună direct că a primit sprijin de la alte biserici pentru a-i putea sluji pe ei.
Ne asumăm această lucrare, dar ne mirăm cât de ușor unii oameni cheltuie 50 de lei pe un meniu la mall, iar când vine vorba să susțină un eveniment care poate avea un impact profund în sufletul unui om, devin rigizi și găsesc tot felul de argumente.
Vă mulțumim pentru înțelegere!






