CÂND SLUJITORII DEVIN STĂPÂNI.FRICA DE PIERDERE A CONTROLULUI

Continuăm seria fricilor false care afectează lucrarea și mărturia Bisericii. După ce am prezentat frica de lume, de cultură, de ecumenism, de generația tânără, de tehnologie, astăzi aducem în lumină o altă teamă subtilă, dar adesea prezentă: frica de pierderea controlului. Este o frică falsă, pentru că Biserica nu este ținută de forța mâinii omului, ci de puterea lui Cristos.

Scriu rândurile acestea cu durere, dar și cu nădejde. Durere, pentru că văd cum, uneori, cei chemați să slujească ajung să se comporte ca niște stăpâni. Nădejde, pentru că știu că modelul Domnului nostru rămâne viu, actual și puternic. El nu ne-a lăsat o teorie, ci un exemplu.

Domnul Isus a demonstrat adevărata demnitate a slujirii în momentul în care a pus în contrast modul lumesc de a conduce cu cel divin. „Împărații neamurilor domnesc peste ele… Voi să nu fiți așa” (Luca 22:25-26). A rostit aceste cuvinte chiar înainte de a lua ștergarul și ligheanul, a se pleca și a spăla picioarele ucenicilor. În acea seară, în odaia de sus, a fost distrus pentru totdeauna mitul că autoritatea se exercită de sus în jos, prin frică sau presiune. Adevărata autoritate coboară, se apleacă, se face slujitoare.

Și totuși, realitatea ne arată că unii păstori și lideri spirituali au îmbrățișat exact modelul lumesc pe care Domnul l-a condamnat. Se comportă ca niște șefi, nu ca niște slujitori. Vorbesc cu tonul celor care dețin controlul absolut, nu al celor care însoțesc cu teamă sfântă turma lui Cristos. Unii confundă respectul cu tăcerea impusă, ascultarea cu obediența oarbă, și autoritatea spirituală cu o poziție de putere de neatins.

Aceasta este o deformare gravă. Nu doar că e toxică pentru biserică, dar contrazice frontal exemplul lui Cristos și spiritul Evangheliei. Apostolul Pavel spunea limpede: “Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.”– (2 Corinteni 1:24-NTR). Și tot el îi avertiza pe prezbiterii din Efes: „Păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20:28). Aceasta nu este turma noastră. Nu este imperiul nimănui. Este Biserica lui Cristos. Iar cei puși în slujire au fost așezați acolo ca robii Lui, nu stăpânii altora.

Apostolul Petru merge și mai departe: „Păstoriți turma lui Dumnezeu… nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțire, ci făcându-vă pildă turmei” (1 Petru 5:2-3). Adevărata conducere nu se face cu pumnul în masă, ci cu inima în rugăciune. Nu prin impunere, ci prin exemplu.

Această frică de pierderea controlului duce la un tip de abuz spiritual în care oamenii devin simple instrumente într-o structură de putere. Dar Dumnezeu nu ne-a chemat să administrăm turme, ci să iubim suflete. Nu ni s-a dat o funcție, ci o cruce.

Dacă ești păstor, prezbiter, diacon, conducător de adunare, lider, adu-ți aminte: nu conduci în numele tău, ci în Numele Celui care a slujit până la moarte. Când porți povara slujirii cu smerenie, nu pierzi autoritate – o câștigi. Când renunți la control, crește încrederea. Când slujești, înflorește Biserica.

Adevărata autoritate în Biserică nu se ține cu mâna, ci se dăruiește cu inima.

Nelu Filip