CÂND HATÂRUL CUIVA DICTEAZĂ
Într-o dimineață, conducând spre locul de muncă, am primit un mesaj: “Poporul Meu, prea des merge la biserică și prea rar merge să fie Biserica.”
Lumea e ghiftuită de tot felul de denominații, organizații, mișcări de trezire, dar prea puține locuri unde este Biserica. Nu mă refer la instituții sau clădiri ci la organismul viu, Trupul lui Hristos ce este vizibil prin mădularele Sale: adevărații credincioși.
Unii merg la biserică ca la un loc de entertainment religios, încercând să împuște doi iepuri cu un glonte. Să se simtă bine, fiind slujiți de alții și să semneze condica divină că au fost și și-au făcut datoria. Nu mai vorbim de faptul că, dacă, prind “o lucrare” publică pentru a se scoate în evidență, este un bonus.
Slujbașii încearcă din greu să aplice “viziuni” care să țină cont de mofturile și hatârul celor din lăuntru sau celor de afară. Te uiți cum unii tratează Biblia de parcă Isus ar fi fost român iar autorul ei ar fi fost Ion Creangă sau Mihai Eminescu și nu Dumnezeu.
Folosind Biblia sau Dumnezeu ca password să deschizi porțile cerului nu funcționează, trebuie trăire de zi cu zi pentru aceasta.
Casa Domnului devine condusă de hatâruri când:
- Tradiția și obiceiurile devin mai importante decât ce este scris în Scripturi. Uneori “așa am primit” este o scuză și nu explică de ce.
- Când biserica din diaspora nu ține cont de țara, cultura și limba vorbită, devenind acel muzeu etnografic, pierzându-și scopul ei de a duce Evanghelia la orice făptură.
- Când bisericile din diaspora sacrifică familii tinere și tinerii de dragul limbii și tradițiilor.
- Când slujitorii în vârstă nu doresc schimbarea macazului deoarece se tem de pierderea influenței și a scaunului, ne stăpânind bine limba țării respective, ei nu mai pot predica și da direcție cum vor ei.
- Când liturghia, muzica, forma de organizare nu țin cont de schimbarea socio-culturală din vremea în care trăim. Nu vorbesc de convingerile biblice sau morale care nu trebuiesc schimbate niciodată. Însă Biblia nu dă un calapod pe care să îmbrăcăm liturghia bisericii. Ea ne oferă libertatea să alegem CUM ca să putem împlinii eficient CE trebuie.
- Când viața de credință se rezumă doar la timpul cît suntem într-o clădire nu și în afara ei. Există un mare pericol al vieții duble. Chemarea de a lumina ÎN LUME se rezumă în a pâlpâi un pic într-o clădire.
- Când existența bisericii nu stă pe scopul și chemarea ei biblică ci pe STAND BY MODE sau SURVIVING MODE, închizându-se între niște ziduri pentru a nu deranja și a nu fi deranjați.
- Când HATÂRUL lui Dumnezeu este mai puțin important decât hatârul oamenilor, care cu poziții, care cu bani, care cu neamuri, care buni de gură și mari “influencers” prin biserici.
GÂNDUL ZILEI: SINCER, LA CE ȚINEM MAI MULT? LA MOFTURI SAU VOIA LUI DUMNEZEU?
