Alături de colegi – un apel la mijlocire

Dincolo de poze rămân oamenii. Oameni puternici, dar și plăpânzi.

Oameni cu poveri și probleme, cu provocări ce presează și cu promisiuni ce par departe.

Oameni care zâmbesc, dar și plâng. Care ridică, dar și se lasă ridicați. Care încurajează, dar și au nevoie de încurajare. Care învață, dar și îndură.

Dincolo de chipuri și clișee, sunt suflete care strigă după un zâmbet.

Sunt oameni flămânzi după o îmbrățișare, sătui de suspine, răniți de vorbe grele ce ucid și mutilează.

Unii sunt copleșiți de singurătate, poartă poveri ascunse și luptă cu temeri tăcute. Se zbat între tăcere și rugăciune, între lacrimi și speranță.

Sunt slujitori care țin fruntea sus în public, dar în ascuns își varsă lacrimile înaintea lui Dumnezeu.

Predică speranță, în timp ce propriul suflet caută alinare. Întind mâini care ridică, în timp ce inima lor e grea de poveri.

Și totuși…au rămas!

Colegi de cruce, colegi de chemare, camarazi de slujbă și prieteni de drum.

Au rămas în picioare, nu prin merite, ci prin har. Nu prin puterea lor, ci prin puterea Lui. Smeriți, dar tari. Slabi, dar sprijiniți. Încercați, dar întăriți de Dumnezeu.

Au rămas… pentru că s-au lipit de Dumnezeu.

Și fiecare poartă o poveste de viață, scrisă cu lacrimi, dar luminată de har.

De aceea, rugați-vă pentru slujitori!

Rugați-vă pentru cei ce încă luptă. Pentru cei ce plâng în taină. Pentru cei ce poartă poveri grele, dar nu cedează. Pentru cei ce își dau viața în slujire, chiar dacă sufletul le este încercat.

E un apel urgent, arzător, un strigăt din adânc!

Ridicați brațe sfinte pentru frați obosiți.

Ridicați rugăciuni fierbinți pentru suflete frânte.

Ridicați glasul pentru cei ce încă stau în picioare – prin har, prin har, prin har!

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan