CÂND LAUDELE NU TE MAI ÎNALȚĂ, IAR CRITICILE NU TE MAI DOBOARĂO lecție de viață pe care n-am uitat-o niciodată.
Eram tânăr când am fost invitat să predic la o nuntă, într-un sat din județul Arad. Era o sâmbătă după-amiază, iar păstorul bisericii era fratele Borlovan.
Mirii întârziau destul de mult, așa că am avut timp să stăm de vorbă despre lucrarea Domnului, despre bucuriile, dar și despre necazurile și dezamăgirile pe care le întâmpină un slujitor.
La un moment dat, fratele Borlovan mi-a împărtășit o experiență personală pe care n-am uitat-o.
„Fratele meu, când eram tânăr, eram foarte sensibil. Dacă cineva mă lăuda pentru lucrarea mea, mă umflam în pene! Eram atât de bucuros, încât mă luptam cu ispita mândriei. Dar dacă cineva mă critica, eram de-a dreptul doborât. Mă afecta profund ceea ce spuneau oamenii despre mine.
Au trecut însă anii și Dumnezeu m-a învățat ceva. Astăzi sunt ca șvaițerul, plin de găuri! Dacă mă laudă cineva, pe o ureche intră și pe alta iese. Dacă mă critică, la fel. Eu caut un singur lucru: să fiu pe placul lui Dumnezeu!”
Am zâmbit atunci la comparația lui, dar cuvintele acelea mi-au rămas adânc întipărite în inimă.
Cu trecerea anilor, am înțeles tot mai bine câtă înțelepciune era în sfatul acestui slujitor.
Cât de ușor putem deveni prizonierii părerilor oamenilor!
Când suntem lăudați, ne simțim importanți. Când suntem criticați, ne pierdem curajul. Uneori, zece aprecieri nu reușesc să șteargă amărăciunea unei singure critici.
Dar maturitatea spirituală înseamnă să învățăm să nu trăim nici din aplauzele oamenilor, nici sub povara judecăților lor.
Desigur, trebuie să avem smerenia de a primi o critică îndreptățită și înțelepciunea de a învăța din ea. Dar nu trebuie să permitem nici laudelor să ne umple de mândrie, nici criticilor nedrepte să ne fure pacea.
Apostolul Pavel spunea: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoința oamenilor sau bunăvoința lui Dumnezeu? … Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Cristos.” (Galateni 1:10)
Au trecut mulți ani de la acea sâmbătă după-amiază. Nu-mi mai amintesc prea multe despre nunta aceea, dar îmi amintesc sfatul fratelui Borlovan.
Și astăzi cred că una dintre cele mai mari biruințe ale unui slujitor este să rămână smerit când este lăudat, liniștit când este criticat și credincios chiar și atunci când nimeni nu-l apreciază.
La sfârșitul alergării noastre, nu aplauzele oamenilor vor conta, ci cuvintele Domnului: „Bine, rob bun și credincios!” (Matei 25:21)
Doamne, ajută-ne să trăim nu pentru aprobarea oamenilor, ci pentru plăcerea Ta!
