CE PIERDEM CÂND ÎL SCOATEM PE DUMNEZEU DIN ȘCOALĂ?
Privesc această fotografie distribuită pe rețelele de socializare cu un sentiment aparte. Nu doar pentru că sunt pastor și bunic, ci pentru că fac parte chiar din generația invocată în mesajul ei. Am fost acolo, la Timișoara, în decembrie 1989. Am participat la Revoluție.
De aceea pot spune, ca unul dintre „bunicii” care au trăit acele zile: nu am ieșit în stradă pentru o Românie din care Dumnezeu să fie scos. Am ieșit pentru libertate. Iar printre libertățile pe care le doream se afla și aceea de a ne putea mărturisi credința și de a ne crește copiii potrivit convingerilor noastre.
Nu vreau însă să transform această mărturie într-un argument suficient prin el însuși. Întrebarea importantă pentru prezent este alta: face bine religia în școală copiilor noștri și societății în care vor trăi?
Cred că da. Și cred că avem motive serioase să spunem acest lucru.
COPILUL ARE NEVOIE DE MAI MULT DECÂT INFORMAȚIE
Școala are misiunea extraordinară de a transmite cunoaștere. Copiii trebuie să învețe matematică, limbi străine, istorie, științe, tehnologie. Trebuie pregătiți pentru o lume care se schimbă cu o viteză uimitoare.
Dar omul nu trăiește numai din ceea ce știe.
Mai devreme sau mai târziu, fiecare copil va trebui să răspundă unor întrebări pe care nici matematica, nici informatica nu le pot rezolva: Ce fel de om vreau să fiu? Ce este bine și ce este rău? Ce datorie am față de celălalt? De ce trebuie să spun adevărul atunci când minciuna îmi este mai convenabilă? Ce fac cu suferința? Cum învăț să iert? Ce dă sens vieții mele?
Aici educația religioasă are un rol pe care nu ar trebui să-l tratăm cu superficialitate.
Instruirea îl învață pe copil ce poate să facă, dar educația îl ajută să înțeleagă și ce este bine să facă.
O societate nu are nevoie numai de oameni competenți. Are nevoie de oameni competenți și cu caracter.
RELIGIA NU ESTE OPUSUL GÂNDIRII
A numi orice educație religioasă „îndoctrinare” înseamnă a închide discuția înainte ca ea să înceapă cu adevărat.
Da, religia poate fi predată prost, după cum istoria, literatura sau chiar științele pot fi predate prost. Dar abuzul nu definește disciplina. Răspunsul la o educație religioasă slabă este o educație religioasă mai bună, competentă și responsabilă, nu eliminarea ei.
O oră de Religie făcută bine îl pune pe copil în fața marilor întrebări ale existenței și îl ajută să se gândească la adevăr, libertate, responsabilitate, vinovăție, iertare, iubire, sacrificiu, speranță și moarte.
Acestea nu sunt întrebări marginale. Sunt întrebările în jurul cărora se construiește o viață.
ȘCOALA LAICĂ NU TREBUIE SĂ FIE O ȘCOALĂ FĂRĂ DUMNEZEU
Confundăm uneori caracterul laic al statului cu eliminarea religiei din spațiul public.
Dar într-o societate democratică, neutralitatea statului nu înseamnă ostilitate față de credință. Înseamnă respectarea libertății de conștiință.
Nimeni nu trebuie constrâns să creadă. Dar nici celui care crede nu trebuie să i se spună că religia sa poate exista doar în spațiul privat.
Libertatea celui care nu crede și libertatea celui care crede trebuie apărate cu aceeași seriozitate.
De aceea, susțin o educație religioasă care respectă conștiința copilului și opțiunea familiei. Credința impusă își pierde sensul. Dar credința respectată și cunoscută poate deveni o extraordinară resursă pentru formarea unui om.
NU EXISTĂ EDUCAȚIE FĂRĂ VALORI
Ideea unei școli complet neutre valoric este o iluzie.
Când îi spunem copilului că trebuie să fie cinstit, să respecte demnitatea celuilalt, să nu discrimineze, să fie responsabil, tolerant sau solidar, transmitem valori. Și este foarte bine că o facem.
Întrebarea nu este dacă școala va transmite valori, ci care sunt acele valori și pe ce temelie le construim.
Cultura biblică a oferit societății noastre, de-a lungul generațiilor, un vocabular moral puternic: adevăr, dreptate, milă, responsabilitate, fidelitate, iertare, iubirea aproapelui, grija față de cel vulnerabil.
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze”, spune Scriptura (Proverbe 22:6).
Observați cuvântul: calea. Nu doar informațiile pe care trebuie să le memoreze, ci direcția în care trebuie să-și construiască viața.
FĂRĂ ALFABET RELIGIOS DEVENIM MAI SĂRACI
Religia mai are un rol pe care îl uităm ușor: îi ajută pe copii să înțeleagă lumea culturală în care s-au născut.
Nu putem înțelege istoria României și a Europei, literatura, pictura, muzica și arhitectura ignorând creștinismul. Biblia se află în spatele unui număr uriaș de imagini, expresii, simboluri și opere care ne-au format cultura.
Un copil care nu mai știe nimic despre creație și cădere, Cain și Abel, David și Goliat, fiul risipitor, samariteanul milostiv, cruce sau înviere nu devine prin aceasta mai modern. Devine pur și simplu mai puțin capabil să înțeleagă cultura în care trăiește.
COPIII NOȘTRI SUNT DEJA “EDUCAȚI” DE FOARTE MULȚI
Ca bunic de nouă nepoți, aceasta este poate preocuparea mea cea mai mare.
Astăzi copilul are în buzunar acces la o lume întreagă.
Telefonul îi vorbește despre bani, succes, trup, sexualitate, relații și fericire. Influencerii îi oferă modele. Algoritmii îi captează atenția. Reclamele îi formează dorințele. Pornografia îi poate deforma înțelegerea iubirii și a intimității. Consumerismul îi repetă că valoarea omului stă în ceea ce posedă.
În această lume, problema nu este că tinerii noștri sunt expuși la prea puține influențe.
Sunt expuși la prea multe și au nevoie de discernământ pentru a le judeca.
Tocmai aici religia poate fi o binecuvântare. Îl poate învăța pe copil că valoarea lui nu depinde de numărul de aprecieri primite, de haine, de bani sau de succes. Că omul de lângă el nu este un obiect. Că libertatea presupune responsabilitate. Că există adevăr, că există iertare, că cel slab trebuie apărat și că viața are o valoare care nu poate fi măsurată în bani.
CE FEL DE OAMENI VREM SĂ FORMĂM?
Aceasta mi se pare, în cele din urmă, întrebarea decisivă.
Vrem copii inteligenți? Desigur. Vrem profesioniști competenți? Absolut! Dar vrem și oameni cinstiți, responsabili, milostivi, capabili să-și țină cuvântul, să-și respecte aproapele și să facă bine chiar atunci când nu îi vede nimeni.
O societate nu se prăbușește din lipsă de inteligență. Se poate însă prăbuși din lipsă de caracter.
De aceea nu privesc Religia în școală ca pe o povară rămasă din trecut, ci ca pe o investiție în viitor. Predată cu seriozitate, respect și libertate, ea poate contribui la formarea nu doar a unor elevi mai informați, ci a unor oameni mai întregi.
Ca bunic, aceasta este școala pe care mi-o doresc pentru generația care vine: una care le dezvoltă mintea, fără să le neglijeze sufletul; care îi pregătește pentru o profesie, dar și pentru viață; care îi învață să gândească, dar îi ajută și să-și formeze caracterul.
Religia în școală nu este o amenințare pentru o societate liberă. Atunci când respectă libertatea de conștiință și este predată cu responsabilitate, poate fi una dintre binecuvântările ei.
