Fratele Iordan Claudiu a plecat în veșnicie. Să ne rugăm pentru familia îndoliată!
Comunitatea noastră de romi din Dămăroaia a fost profund marcată de plecarea atât de neașteptată dintre noi a fratelui Claudiu.
Claudiu al lu’ Dumitroriu, așa cum îl cunoșteam cu toții.
Avea doar 46 de ani. Era un om bun, liniștit, cuminte. Nu știu să se fi certat vreodată cu cineva sau să fi făcut rău cuiva.
Și, dintr-o dată, nu mai este printre noi.
Nu era bolnav. Nu avusese vreo altercație cu cineva, nu trecea prin vreo supărare mare. Din contră, în familia lui se făceau pregătiri de nuntă. Urma să se căsătorească fata lui. Era bucuros.
În urmă au rămas șase copii, o familie îndurerată și o întreagă comunitate care încă încearcă să înțeleagă cât de repede se poate schimba totul.
Astfel de momente ne aduc aminte de un lucru pe care îl știm cu toții, dar pe care trăim de multe ori ca și cum l-am fi uitat: Viața nu este întotdeauna așa cum ne-o plănuim noi.
Ne facem planuri pentru anul viitor, pentru vacanțe, pentru copii, pentru casă, pentru afaceri. Pentru tot felul de lucruri pe care vrem să le facem când o să avem timp. Și amânăm.
Amânăm să ne împăcăm cu cineva.
Amânăm să spunem iartă-mă.
Amânăm să spunem te iubesc.
Amânăm să facem binele pe care îl putem face astăzi.
Și, cel mai grav, amânăm întoarcerea noastră la Dumnezeu.
Avem impresia că avem timp.
Că o să ne schimbăm mai târziu, că o să fim mai buni mai târziu.
Că o să ne apropiem de Dumnezeu când vom fi mai bătrâni, când vom avea mai puține probleme, când va veni momentul potrivit.
Dar nimeni dintre noi nu știe cât timp are.
Moartea unui om atât de tânăr nu trebuie să ne facă să trăim cu frică. Trebuie să ne facă să înțelegem cât de prețioasă este viața.
Să fim mai buni unii cu alții.
Să ne certăm mai puțin.
Să iertăm mai repede.
Să ne iubim familiile.
Să avem grijă de comunitatea noastră.
Să nu trecem nepăsători pe lângă oamenii care au nevoie de noi.
Și, mai presus de toate, să nu-L lăsăm pe Dumnezeu pentru mai târziu niciunul dintre noi.
Biblia spune: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Astăzi, nu mâine. Pentru că ziua de mâine nu ne-a fost promisă niciunuia dintre noi.
Dumnezeu să mângâie familia greu încercată. Să le dea putere soției și celor șase copii rămași în urmă și tuturor celor care l-au iubit.
Iar nouă, celor care am rămas, Dumnezeu să ne dea înțelepciunea să înțelegem ceva din toate acestea: Nu putem hotărî cât va dura viața noastră.
Dar putem hotărî cum trăim ziua pe care Dumnezeu ne-a dat-o astăzi.
