Dorind și faimă și renume
Dorind și faimă și renume,
Și eu, ca orice muritor,
Am prețuit cândva, în lume,
Tot ce era strălucitor!
De chipul lumii, fermecat,
Am încercat să mă ridic,
Și nopți…și zile, am visat,
Să am din toate câte-un pic!
La fața ei, priveam cu jind,
Căci îmi era așa de dragă,
Și, din păcate, tânăr fiind,
Am apucat pe calea largă!
Abia târziu, când am căzut
Și m-am simțit cuprins de teamă,
Cu ochii minții, am văzut,
Cât e de grea a lumii palmă!
Atunci când viața m-a zdrobit
Și singur rătăceam prin ceață,
Spre chipul lumii, am privit,
Văzând adevărata-i față!
Tot ce mi-a pus cândva pe tavă
Și am crezut că-s bunătăți,
N-a fost decât dulce otravă,
Ce mi-a rupt sufletu-n bucăți!
Azi, toate gândurile mele
Și visele cu care zbor,
Sunt, undeva, mai sus de stele,
Spre Locul cel mai sclipitor!
Acum visez la Veșnicie,
S-ajung în Patria Cerească,
Căci lumea e o…fantezie,
