EVENIMENT





Sărbătoarea din 17 mai 2026 a purtat și ea semnul binecuvântării divine. Deși prognozele anunțau cod galben de ploi și vijelii, Dumnezeu a făcut ca norii să ocolească locația, iar timpul de părtășie să se desfășoare în liniște și bucurie în curtea bisericii. Prin inițiativa lui Manuel Cătană, au fost pregătite corturi pentru servirea bucatelor și pentru momentele de comuniune frățească, transformând întreaga grădină într-un spațiu al întâlnirii, al revederilor și al bucuriei de a fi împreună.
Au fost prezenți pastori și slujitori care au marcat istoria acestor ani: Ticu Leontescu, Vasile Piscoi, Ghiță David, precum și pastorii Mircea Fratuțescu, Silviu Cornea și Johny Pețca, alături de profesori ai liceului, absolvenți și numeroși prieteni apropiați ai lucrării Logos. Muzica, mesajele, rugăciunile și îmbrățișările revederii au transformat această aniversare într-o adevărată sărbătoare a memoriei și a recunoștinței.
Imaginile surprind nu doar un eveniment aniversar, ci continuitatea unei lucrări vii: „tinerii anilor ’70” regăsindu-se după decenii, copiii de astăzi crescând în aceeași atmosferă a credinței, iar generațiile stând împreună la aceeași masă a părtășiei. Toate acestea mărturisesc faptul că Dumnezeu a binecuvântat Logosul nu doar cu ani, ci cu oameni, cu relații, cu slujire și cu speranță pentru viitor.
Iar pentru toate acestea, cuvintele par prea puține. Putem spune doar atât, din adâncul inimii:
SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL!
Speranța Doina Catana






