MANIFEST: CREȘTINISMUL FĂRĂ HRISTOS

Nu mă mai sperie ateii.

Mă sperie ateismul din biserică.

Mă sperie creștinul care rostește „Doamne” și trăiește ca și cum Dumnezeu nu vede.

Creștinul care cântă despre iubire, dar mușcă din fratele lui cu o plăcere bolnavă.

Creștinul care poartă Biblia în mână și veninul în limbă.

Ne-am obișnuit cu minciuna împachetată în evlavie.

Cu mândria botezată „demnitate”.

Cu mitocănia numită „sinceritate”.

Cu judecata numită „discernământ”.

Cu ura mascată în „râvnă”.

În loc să ne purtăm crucea, ne purtăm orgoliile.

În loc să slujim, dominăm.

În loc să iertăm, contabilizăm greșeli.

În loc să vindecăm, distrugem.

Biserica nu mai e uneori spital pentru suflete, ci tribunal pentru condamnări.

Și în timp ce noi ne mâncăm între noi, lumea privește și râde.

Ne batem pentru doctrină, dar ne-am pierdut caracterul.

Ne apărăm reputația, dar ne-am pierdut curăția.

Ne lăudăm cu credința, dar trăim fără Dumnezeu.

Și cea mai grea vină nu e doar la cei care fac răul…

ci și la cei care văd și tac.

CHEMARE LA TREZIRE

Ajunge.

Nu mai putem trăi o religie moartă și să pretindem că e viață.

Nu mai putem purta numele lui Hristos și să semănăm cu iadul.

E timpul să ne trezim.

Să ne pocăim.

Să ne smerim.

Să ne cerem iertare.

Să iubim iar.

Pentru că Dumnezeu nu va judeca câte predici am ascultat,

ci câtă iubire am trăit.

Dacă Hristos nu se vede în noi, atunci nu suntem lumină, ci întuneric cu cravată.

Trezirea nu începe în lume. Trezirea începe în biserică.

Și începe cu mine.

Și începe cu tine.

Acum.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan