Felicitări frate dr. Nicu Crețu !


Lucrarea de față, „𝐒̦𝐢 𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐮? 𝐑𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐛𝐢𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐠𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐭𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐚 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐚𝐩𝐞𝐥𝐮𝐢”, reprezintă rodul cercetării mele doctorale și, totodată, expresia unei preocupări continue pentru tema centrală a vieții creștine: relația cu aproapele, așa cum este ea revelată în Scriptură și articulată de tradiția teologică.
Publicarea acestei lucrări a fost posibilă datorită parteneriatului dintre autor, 𝑨𝙧𝒔 𝑻𝙝𝒆𝙤𝒍𝙤𝒈𝙞𝒄𝙖, 𝒅𝙞𝒏 𝒄𝙖𝒅𝙧𝒖𝙡 𝙐𝒏𝙞𝒗𝙚𝒓𝙨𝒊𝙩𝒂̆𝙩̦𝒊𝙞 „𝑨𝙪𝒓𝙚𝒍 𝑽𝙡𝒂𝙞𝒄𝙪” 𝒅𝙞𝒏 𝑨𝙧𝒂𝙙, 𝒔̦𝙞 𝘾𝒐𝙣𝒗𝙚𝒓𝙜𝒆𝙣𝒕̦𝙚 𝙗𝒚 𝒅𝙚𝒄𝙚𝒏𝙪.𝙚𝒖. Le sunt profund recunoscător pentru deschidere, profesionalism și pentru modul în care au sprijinit transformarea unei cercetări academice într-o carte accesibilă, relevantă și necesară contextului eclesial actual.
𝑻𝒓𝒂𝒏𝒔𝒎𝒊𝒕 𝒎𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒊𝒓𝒊 𝒅𝒆𝒐𝒔𝒆𝒃𝒊𝒕𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒆𝒔𝒐𝒓𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒄𝒐𝒐𝒓𝒅𝒐𝒏𝒂𝒕𝒐𝒓 𝑷𝒂𝒔𝒕. 𝑷𝒓𝒐𝒇. 𝐮𝒏𝒊𝒗. 𝐝𝒓. 𝐡𝐚𝐛𝐢𝐥. 𝐞𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭 𝑰𝒐𝒂𝒏-𝑮𝒉𝒆𝒐𝒓𝒈𝒉𝒆 𝑹𝒐𝐭𝐚𝐫𝐮, pentru îndrumarea, răbdarea și încrederea acordată de-a lungul parcursului doctoral. Apreciez, de asemenea, contribuția valoroasă a tuturor profesorilor din cadrul programului doctoral, ale căror observații, recomandări și cuvinte de încurajare se regăsesc astăzi în calitatea finală a acestei lucrări și pe coperta ei.
Mulțumesc 𝒓𝒆𝒇𝒆𝒓𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒔̦𝒕𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒇𝒊𝒄𝒊, Prof. Univ. dr. habil. Corneliu C. Simuț, alături de care am început parcursul acestei lucrări, cât și Conv. univ. dr. habil. Daniel G. Oprean, care mi-a oferit sprijinul necesar în Osijek (Croația) în timpul unei burse doctorale.
Aprecieri consistente Pr. prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulie), Prof. univ. dr. habil. Marcel V. Măcelaru (directorul programului doctoral absolvit – Universitatea Aurel Vlaicu din Arad), care alături de prof. Rotaru și prof. Oprean, au adăugat recenzii acestei cărți.
Doresc să exprim recunoștință și lui Teofil Stanciu, directorul Editurii decenu.eu, pentru implicarea editorială atentă, pentru sugestiile inspirate și pentru pasiunea cu care promovează literatura teologică actuală.
Această carte nu este doar un exercițiu academic, ci 𝙪𝒏 𝒅𝙚𝒎𝙚𝒓𝙨 𝙣𝒂̆𝙨𝒄𝙪𝒕 𝒅𝙞𝒏 𝒄𝙤𝒏𝙫𝒊𝙣𝒈𝙚𝒓𝙚𝒂 𝒄𝙖̆ 𝙩𝒆𝙤𝒍𝙤𝒈𝙞𝒂 𝒂𝙥𝒓𝙤𝒂𝙥𝒆𝙡𝒖𝙞 𝙧𝒂̆𝙢𝒂̂𝙣𝒆 𝒖𝙣𝒂 𝒅𝙞𝒏𝙩𝒓𝙚 𝙘𝒆𝙡𝒆 𝒎𝙖𝒊 𝒂𝙘𝒕𝙪𝒂𝙡𝒆 𝒕𝙚𝒎𝙚 𝙥𝒆𝙣𝒕𝙧𝒖 𝒃𝙞𝒔𝙚𝒓𝙞𝒄𝙖 𝙘𝒐𝙣𝒕𝙚𝒎𝙥𝒐𝙧𝒂𝙣𝒂̆, confruntată cu individualism, polarizare și vulnerabilități sociale crescânde.
Rugăciunea mea este ca paginile de față să îi ajute pe cititori să redescopere profunzimea poruncii iubirii, să își lărgească perspectiva asupra aproapelui și să se lase provocați la trăirea Evangheliei în mod concret, responsabil și iubitor.






