A 34-A GENERAȚIE DE TINERI DEDICAȚI ÎNCEP ASTĂZI CURSURILE SEMINARULII BIBLIC PENTICOSTAL CRISTOS PENTRU ROMANIA TIMIȘOARA

S-au împlinit deja 34 de ani de când, la Timișoara, și-a deschis porțile Școala Biblică „Cristos pentru România”. În 1992, un grup de tineri absolvenți ai CFNI, coordonați atunci de fratele John Dolinschi, au avut curajul să înceapă acest proiect care, de-a lungul anilor, a devenit o adevărată binecuvântare pentru generații întregi.
De atunci și până astăzi, mii de tineri au trecut prin această școală, iar Domnul a ales să-i trimită în diferite colțuri ale lumii, făcându-i folositori în lucrarea Sa.
Astăzi am fost martor la un nou început – cea de-a 34-a generație de cursanți. În timp ce alți elevi sau studenți își dedică anii formării explorării diverselor domenii ale cunoașterii, cei care au pășit astăzi în Seminarul Biblic Penticostal „Cristos pentru România” sunt hotărâți să exploreze universul credinței, dorind să-L cunoască mai profund pe Dumnezeu și să-L facă cunoscut altora.
Un grup de profesori dedicați – păstori tineri ai bisericilor din Timiș – se află acum față în față cu o nouă generație de oameni chemați să intre în procesul de formare pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Ne rugăm ca acest an de studiu să fie plin de har, iar fiecare student să aibă parte de experiențe prin care Dumnezeu să modeleze în ei caracterul potrivit pentru slujire.






