Proiectul Împreună

“Lui nu îi este rușine să îi numească frați”. Când ne gândim la dragostea pe care ne-a arătat-o Isus, nu doar murind pentru noi, dar chiar invitându-ne în familia Sa, suntem copleșiți de bunătatea Sa. Dar textul de astăzi ne amintește că Isus chiar ne numește “frați”, și o face fără să îi fie rușine, deși noi suntem încă în lume, în lupta noastră zilnică. Să ne rugăm astăzi ca prin harul lui Dumnezeu să nu îl întristăm pe cel care ne numește frați. Să facem cinste familiei lui Dumnezeu prin mărturia noastră. Să ne rugăm ca la rândul nostru, să nu privim de sus pe alți frați, să nu ne rușinăm de cei mai slabi, ci să prețuim pe fiecare dintre cei pe care Isus i-a răscumpărat prin jertfa Sa.
Proiectul Împreună






