Operatie la Spitalul Andranomadiu „Apă Curată”

Dragi prieteni, pentru câteva zile nu am mai răspuns la mesaje pentru că am trecut printr-o operație la Spitalul Luteran Andranomadio (La apă tămăduitoare) din orașul nostru, Antsirabe.
Am fost internat 3 zile, dar după operație mi-au dat drumul mai repede, după 2 zile, cu insistențe. În Madagascar, tot timpul trebuie să rămână cineva din familie cu tine, pentru că personalul medical nu este suficient să supravegheze fiecare bolnav în parte, iar Ioana a făcut eforturi supraomenești să se împartă între copii – acasă și la școală și spital – unde eram internat eu. Salonul în care am fost pus se numea Betesda. 🙂 Am fost vizitat și de păstorii din Assemblée de Dieu, gata să ne ajute la nevoie.
Medicii mi-au administrat anestezie totală, iar în timpul operației i-au permis Ioanei, după insistențe, să intre în blocul operator (îmbrăcată special) pentru a-i pune mai multe întrebări referitoare la istoricul meu medical și o operație anterioară în aceeași zonă, pentru că eu eram inconștient. Medicii au fost foarte drăguți și profesioniști în tot actul medical, iar în viitor sperăm o refacere rapidă.
Sunt acasă pentru perioada de refacere și tratament. Vom continua să mergem la spital în următoarele zile și să fim sub supraveghere medicală până la recuperare totală. Lăudat să fie Dumnezeu pentru toate!
Saitis Marcel – Misiune Madagascar – Saitis Ramona Ioana






