𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐄𝐯𝐚𝐧𝐠𝐡𝐞𝐥𝐢𝐞𝐢
„Problema 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒊𝒄𝒂̆𝒓𝒊𝒊 𝑬𝒗𝒂𝒏𝒈𝒉𝒆𝒍𝒊𝒆𝒊 de către comunicator” este un subiect de mare importanță și în zilele noastre. Există o diferență tot mai mare între comunicarea strict religioasă (bisericească), pe care un credincios o face, și comunicarea pe care lumea, în general, o practică. Această prăpastie tot mai adâncă necesită construirea unor punți de legătură, dar mai mult decât o simplă comunicare. Poate exista o discrepanță între mesajul transmis și persoana care îl comunică – mesagerul să nu fie în acord cu ceea ce spune!
𝗠𝗲𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗺𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗶𝗿𝗶𝗶 a͟r͟e͟ ͟o͟ ͟l͟e͟g͟ă͟t͟u͟r͟ă͟ ͟d͟i͟r͟e͟c͟t͟ă͟ ͟c͟u͟ ͟c͟e͟l͟ ͟c͟a͟r͟e͟ ͟î͟l͟ ͟t͟r͟a͟n͟s͟m͟i͟t͟e͟ ͟ș͟i͟ ͟î͟l͟ ͟p͟r͟o͟c͟l͟a͟m͟ă͟.͟ În primul rând, este un mesaj spiritual, iar cel care îl duce la oameni t͟r͟e͟b͟u͟i͟e͟ ͟s͟ă͟ ͟f͟i͟e͟ ͟i͟m͟p͟r͟e͟g͟n͟a͟t͟ ͟d͟e͟ ͟e͟l͟ ͟î͟n͟ ͟p͟r͟o͟p͟r͟i͟a͟ ͟v͟i͟a͟ț͟ă͟, ceea ce îi va conferi autoritate morală și spirituală. C͟a͟r͟a͟c͟t͟e͟r͟u͟l͟ ͟ș͟i͟ ͟a͟u͟t͟o͟r͟i͟t͟a͟t͟e͟a͟ ͟s͟p͟i͟r͟i͟t͟u͟a͟l͟ă͟ ͟s͟u͟n͟t͟ ͟e͟s͟e͟n͟ț͟i͟a͟l͟e͟ ͟p͟e͟n͟t͟r͟u͟ ͟s͟u͟c͟c͟e͟s͟u͟l͟ ͟î͟n͟ ͟e͟v͟a͟n͟g͟h͟e͟l͟i͟z͟a͟r͟e͟ ͟ș͟i͟ ͟î͟n͟ ͟v͟e͟s͟t͟i͟r͟e͟a͟ ͟C͟u͟v͟â͟n͟t͟u͟l͟u͟i͟ ͟l͟u͟i͟ ͟D͟u͟m͟n͟e͟z͟e͟u͟.
Este o calitate morală esențială să fii un „ispravnic” credincios (1 Corinteni 4:1-2), t͟r͟ă͟i͟n͟d͟ ͟S͟c͟r͟i͟p͟t͟u͟r͟i͟l͟e͟ ͟î͟n͟a͟i͟n͟t͟e͟ ͟d͟e͟ ͟a͟ ͟l͟e͟ ͟î͟m͟p͟ă͟r͟t͟ă͟ș͟i͟ ͟a͟l͟t͟o͟r͟a͟. Credincioșii sunt „ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10), așadar nu ne putem juca cu lucrurile sfinte – vorbind despre ele, dar trăind în imoralitate sau păcat. 𝑀𝑎̆𝑟𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑙𝑎𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐸𝑣𝑎𝑛𝑔ℎ𝑒𝑙𝑖𝑒𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡𝑒!
S͟c͟r͟i͟p͟t͟u͟r͟i͟l͟e͟ ͟n͟e͟-͟a͟u͟ ͟f͟o͟s͟t͟ ͟î͟n͟c͟r͟e͟d͟i͟n͟ț͟a͟t͟e͟ ͟s͟p͟r͟e͟ ͟a͟d͟m͟i͟n͟i͟s͟t͟r͟a͟r͟e͟ ͟–͟ ͟s͟ă͟ ͟l͟e͟ ͟a͟p͟l͟i͟c͟ă͟m͟ ͟î͟n͟ ͟v͟i͟e͟ț͟i͟l͟e͟ ͟n͟o͟a͟s͟t͟r͟e͟ ͟ș͟i͟ ͟a͟p͟o͟i͟ ͟s͟ă͟ ͟l͟e͟ ͟r͟ă͟s͟p͟â͟n͟d͟i͟m͟ ͟p͟r͟e͟t͟u͟t͟i͟n͟d͟e͟n͟i͟,͟ ͟c͟u͟ ͟î͟n͟ț͟e͟l͟e͟p͟c͟i͟u͟n͟e͟,͟ ͟c͟u͟r͟a͟j͟ ͟ș͟i͟ ͟p͟a͟s͟i͟u͟n͟e͟. Aceasta înseamnă că avem cu adevărat parte de Evanghelie!
A͟v͟e͟m͟ ͟r͟e͟s͟p͟o͟n͟s͟a͟b͟i͟l͟i͟t͟a͟t͟e͟a͟ ͟d͟e͟ ͟a͟ ͟p͟r͟a͟c͟t͟i͟c͟a͟ ͟c͟r͟e͟d͟i͟n͟ț͟a͟ ͟c͟r͟e͟ș͟t͟i͟n͟ă͟,͟ ͟i͟a͟r͟ ͟a͟p͟o͟i͟ ͟n͟e͟ ͟v͟a͟ ͟f͟i͟ ͟u͟ș͟o͟r͟ ͟s͟ă͟ ͟l͟e͟ ͟v͟o͟r͟b͟i͟m͟ ͟ș͟i͟ ͟a͟l͟t͟o͟r͟a͟,͟ ͟o͟f͟e͟r͟i͟n͟d͟ ͟u͟n͟ ͟m͟o͟d͟e͟l͟ ͟a͟u͟t͟e͟n͟t͟i͟c͟ ͟a͟l͟ ͟c͟r͟e͟d͟i͟n͟c͟i͟o͟ș͟i͟e͟i͟ ͟n͟o͟a͟s͟t͟r͟e͟. Acest lucru nu este un ideal, ci o cerință biblică fundamentală. Putem cu ușurință să „stricăm Cuvântul” neaplicându-l în viețile noastre, iar mărturia noastră greșită sau slabă poate deveni o pricină de poticnire pentru cei care ne cunosc. Chiar dacă putem ascunde anumite fapte păcătoase de oameni, din perspectivă spirituală vom avea o problemă de autoritate în transmiterea mesajului. Fariseismul trebuie eradicat total dacă și-a făcut loc în viața noastră!
M͟e͟s͟a͟g͟e͟r͟u͟l͟ ͟c͟r͟e͟ș͟t͟i͟n͟ ͟(͟c͟r͟e͟d͟i͟n͟c͟i͟o͟s͟u͟l͟)͟ ͟t͟r͟e͟b͟u͟i͟e͟ ͟s͟ă͟ ͟f͟i͟e͟ ͟t͟r͟a͟n͟s͟f͟o͟r͟m͟a͟t͟ ͟c͟o͟n͟t͟i͟n͟u͟u͟ ͟d͟e͟ ͟C͟u͟v͟â͟n͟t͟,͟ ͟p͟r͟i͟n͟ ͟D͟u͟h͟u͟l͟ ͟S͟f͟â͟n͟t͟.͟ Această „amprentă” asupra lui îl va ajuta să fie autentic, astfel încât lumina Evangheliei să nu fie umbrită de persoana care o transmite.
A fi „martori” (Fapte 1:8), în context biblic, presupune a avea o mărturie! „Mărturisirea martorului care are mărturie” sunt aspecte ale aceleiași lucrări, care au de-a face atât cu „cine este”, cât și cu „ce face” cel care comunică Vestea Bună. M͟ă͟r͟t͟u͟r͟i͟a͟ ͟n͟o͟a͟s͟t͟r͟ă͟ ͟c͟r͟e͟ș͟t͟i͟n͟ă͟ ͟t͟r͟e͟b͟u͟i͟e͟ ͟c͟o͟n͟f͟i͟r͟m͟a͟t͟ă͟ ͟d͟e͟ ͟e͟x͟p͟e͟r͟i͟e͟n͟ț͟a͟ ͟p͟e͟r͟s͟o͟n͟a͟l͟ă͟,͟ ͟n͟u͟ ͟d͟o͟a͟r͟ ͟d͟e͟ ͟v͟o͟r͟b͟e͟ ͟d͟i͟n͟ ͟B͟i͟b͟l͟i͟e͟ ͟s͟a͟u͟ ͟d͟i͟n͟ ͟s͟f͟e͟r͟a͟ ͟r͟e͟l͟i͟g͟i͟o͟a͟s͟ă͟.͟ Duhul Sfânt, „avocatul” (Paracletul), ne poate folosi ca martori eficienți în procesul mântuirii oamenilor. Însă totul depinde de ce fel de martori suntem și ce mărturie personală avem pentru a o împărtăși.
Noi nu suntem chemați să-i convingem pe oameni, ci să le spunem adevărul, dând dovadă de modestie, smerenie, dragoste, blândețe, bunătate și facere de bine – calități morale pe care Duhul Sfânt le-a prelucrat în noi. În acest sens, nu putem accepta zicala populară: „Fă ce zice popa, dar nu face ce face el” (pentru că el însuși nu face ceea ce predică, ba chiar face rău).
Când predicăm Vestea Bună (Evanghelia), fiind vestitori la orice nivel, c͟a͟l͟i͟t͟a͟t͟e͟a͟ ͟n͟o͟a͟s͟t͟r͟ă͟ ͟d͟e͟ ͟o͟a͟m͟e͟n͟i͟ ͟a͟i͟ ͟l͟u͟i͟ ͟D͟u͟m͟n͟e͟z͟e͟u͟ ͟i͟n͟f͟l͟u͟e͟n͟ț͟e͟a͟z͟ă͟ ͟e͟n͟o͟r͟m͟,͟ ͟f͟a͟c͟i͟l͟i͟t͟â͟n͟d͟ ͟s͟a͟u͟ ͟î͟m͟p͟i͟e͟d͟i͟c͟â͟n͟d͟ ͟p͟r͟o͟c͟e͟s͟u͟l͟ ͟e͟v͟a͟n͟g͟h͟e͟l͟i͟z͟ă͟r͟i͟i͟.͟ Cu atât mai mult, având de-a face cu necredincioși, trebuie să ne asigurăm că vorbele noastre nu sunt o simplă expunere golită de conținut, ci sunt susținute d͟e͟ ͟f͟a͟p͟t͟e͟ ͟c͟o͟n͟c͟r͟e͟t͟e͟ ͟c͟a͟r͟e͟ ͟e͟v͟i͟d͟e͟n͟ț͟i͟a͟z͟ă͟ ͟l͟u͟c͟r͟a͟r͟e͟a͟ ͟l͟u͟i͟ ͟D͟u͟m͟n͟e͟z͟e͟u͟ ͟î͟n͟ ͟v͟i͟e͟ț͟i͟l͟e͟ ͟n͟o͟a͟s͟t͟r͟e͟. Lumea are nevoie de un Dumnezeu care să fie văzut dincolo de cuvinte – ceea ce nu înseamnă că punem experiențele noastre personale mai presus de Scripturi. Accentul nu trebuie să cadă pe noi, ci pe Dumnezeu, care lucrează în noi și prin noi. Putem spune că „faptele lui Dumnezeu” se regăsesc în viețile noastre! „A predica Evanghelia înseamnă a-L predica pe Hristos, pentru că El este Evanghelia.”
Dumnezeu ne-a încredințat „slujba împăcării”, ceea ce înseamnă că am avut parte de împăcare și avem responsabilitatea de a o propovădui. Suntem astfel autorizați (împuterniciți) să slujim oamenilor și „îndemnați de Dumnezeu” să facem acest lucru (un apel direct adresat nouă de Dumnezeu).
N͟o͟i͟ ͟Î͟l͟ ͟r͟e͟p͟r͟e͟z͟e͟n͟t͟ă͟m͟ ͟p͟e͟ ͟D͟u͟m͟n͟e͟z͟e͟u͟ ͟c͟a͟ ͟„͟a͟m͟b͟a͟s͟a͟d͟o͟r͟i͟i͟ ͟L͟u͟i͟”͟ (2 Corinteni 5:18-21), fiind interpuși, într-o anumită măsură, între Dumnezeu și oamenii necredincioși. E͟s͟t͟e͟ ͟o͟ ͟o͟n͟o͟a͟r͟e͟,͟ ͟u͟n͟ ͟p͟r͟i͟v͟i͟l͟e͟g͟i͟u͟,͟ ͟d͟a͟r͟ ͟ș͟i͟ ͟o͟ ͟m͟a͟r͟e͟ ͟r͟e͟s͟p͟o͟n͟s͟a͟b͟i͟l͟i͟t͟a͟t͟e͟ ͟s͟ă͟-͟L͟ ͟r͟e͟p͟r͟e͟z͟e͟n͟t͟ă͟m͟ ͟p͟e͟ ͟„͟R͟e͟g͟e͟l͟e͟”͟ sub a cărui domnie suntem și în al Cărui nume chemăm oamenii. Nu trebuie să abuzăm de această autoritate trăind sub nivelul statutului nostru. A evangheliza înseamnă a-L prezenta pe Hristos în așa fel încât oamenii să ajungă la mântuire și sub domnia Lui. Lumea evanghelică este plină de palavragii, însă noi trebuie să ne diferențiem prin trăirea autentică a Evangheliei.
În concluzie, să răspândim Evanghelia așa cum Dumnezeu ne-o cere. Amin!
Articol de Avram Sabou
