👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
06 decembrie 2024
Articole

Vremuri de amăgire…

  • 27 noiembrie 2013
  • Citești în 2 minute
  • 81 Vizualizări

20131127-075553.jpg

Trăim o perioadă de amăgire puternică. Diavolul se luptă, ne provoacă, încearcă să ne trântească la pământ. Datorită presiunii continue cedăm uneori și atunci ne disprețuim, simțim o apăsare cumplită datorată pe de-o parte conștiinței, pe de altă parte acuzației ce vine din partea celui rău.
Pentru a reuși Diavolul se folosește de nenumăratele mijloace de amăgire, se folosește de minciună!
Trăim vremea când oamenii se îndepărtează de Adevăr și promovează Minciuna.
-Minciuna îți Promite fericirea, o face atât de bine încât mulți ajung să creadă. Însă nu îți va da niciodată fericirea dintr-un motiv simplu: NU O CUNOAȘTE!
-Minciuna generalizează. Ea, minciuna strigă agasant „toți sunt răi, toți sunt păcătoși, toți sunt o apă și un pământ, toți…” Pe când adevărul pune punctul pe „i” și afirmă fără echivoc: „tu ești acela”
-Minciuna e vorbăreață, se lamentează, strigă, gesticulează, joacă teatru, dacă situația o cere, plânge folosind inevitabil „lacrimi de crocodil”. Adevărul este discret, scurt.
Minciuna, apare azi pe „sticlă”…
Mijloacele mass-media, sunt folosite de Diavol pentru a-și propovădui minciunile.
Nu neglijăm aspectul pozitiv al mass-mediei însă din nefericire azi se:
•Prezintă doar o anumită parte a adevărului
•Promovează promiscuitate
•Produce îngrijorare și aduce necredință…
Aceasta este vremea în care trăim. Ce pot face? Cum pot depăși obstacolele? Cum să mă păstrez curat?
Credința în Domnul, este răspunsul lui Dumnezeu la aceste frământări!
Prin credință avem asigurată VICTORIA! Credința ne asigură viața, viața de aici și cea de dincolo.
Trăim vremuri grele, avem lupta noastră însă alături de Hristos, prin credință suntem mai mult decât biruitori! Trebuie însă ca noi, până la capăt să:
-PĂSTRĂM vie relația cu Dumnezeu
-PĂZIM poruncile și să le aplicăm în viața de zi cu zi.
-PURTĂM cu demnitate numele de creștini…

Doamne suntem ai tăi, în aceste vremuri tulburi!

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Articolul anterior

Următorul articol