Unul din mulțime
Eram acolo sus pe căpățână
Și mă uitam la Cel care murea;
Eram acel om tare din mulțime,
Pe fața căruia o lacrimă curgea.
N-ainte să-L fii cunoscut pe Isus,
Am aruncat ocară-n dreptul Lui,
Mă însoțeam cu cei fără de minte,
Și sufletu-mi era al nimănui.
Eram atât de rău, cu ochi trufași,
Picioarele îmi alergau numai spre rău,
Să întind curse celor nevoiași,
Să mint, era atuul meu.
Isus făcea mereu minuni
Fără sa se fălească,
Iubea pe toți ce Îl huleau,
Și n-astepta sa-L răsplătească.
Râdeam de El, în loc sa înțeleg
Ca tot ce făcea El era doar din iubire,
Ca nu se aștepta să Îi culeg
Măcar o floare, sa Ii dau ca răsplătire.
Știam in sinea mea ca sunt un păcătos,
Dar totuși continuam sa ma-ntovărășesc
La fapte rele fără de folos,
Nu aveam pic de pace, știind c-atât de mult greșesc!
L-am urmărit pe stradă și prin piețe,
Crezând ca dacă Îl cunosc, Îl am la mână ;
Dar El era atât de Sfant și plin de-nvatatură
Ca-mi cuprinsese inima-ntr-o dragoste sublimă.
După toate câte am facut
Isus fu judecat și omorat.
El a știut ca prin trupul Lui frânt,
Va face dintr-un om ca mine, un om sfânt.
Acum, vazandu-L răstignit pe lemn
Pentru păcatul pe care eu l-am săvârșit,
Ma duc sfios, pana-L ating,
Să mă sfințească pana la sfârșit.
Șoptind, i-aș spune:” Domnul meu…
Tu-as aduna dealuri de flori sa ți le dau ca răsplătire,
Dar cel mai mult, sufletul meu
Te rog, sa il primești la Tine!
Vreau sa fiu mort pentru păcat,
Nu datorez nimica lumii!
Prin Tin’ Isus am fost scăpat,
Nu datorez nimica lumii!
De astăzi, trupul meu va fii
Unealta pentru-a face bine,
De-orice păcat ma voi ferii
Eu de-azi trăiesc doar pentru Tine. ”
Cu muta ardoare, Andreea Avădanei.
Romani 6
