SCRISOARE DESCHISA ADRESATA PREAFERICITULUI DANIEL, PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
Vă scriu cu tot respectul cuvenit înaltei funcţii pe care o deţineţi şi cu toată consideraţia pentru studiile strălucite pe care le-aţi făcut în tinereţe şi pentru experienţa ecumenică deschizătoare de largi orizonturi pe care o aveţi. Desigur, aş putea continua cu înşirarea calităţilor şi a realizărilor Preafericirii voastre. Voi mai aminti unele dintre ele pe parcursul acestei scrisori.
Tocmai am terminat de recitit cartea scrisă de mentorul dumneavoastră, Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, publicată în 2004. O laudă mai înaltă a spiritualităţii şi a trăsăturilor de caracter ale poporului român nu putea fi imaginată. Ca român şi ca fost profesor de limba şi literatura română nu pot să nu fiu decât încântat de această carte. Mi-ar face mare plăcere să pot spune că Dumitru Stăniloae are dreptate. Şi că are dreptate mai ales în concluziile sale.
Îmi permit să citez din carte:
„Zâmbetul, deşteptăciunea, bunătatea, frumuseţea sărbătorească a unei armonii superioare sunt forţele caracteristice pe care românul le pune în luptă cu răul, de care se foloseşte pentru rezolvarea problemelor grele ale vieţii, mai ales când ele sunt ridicate de cei răi, vicleni şi egoişti” (p. 15).
Autorul adaugă imediat că „spiritul de sinteză complexă al neamului nostru nu se explică numai prin persistenţa lui din vremuri imemoriale în spaţiul de mijloc între Occident şi Orient, ci şi din îmbinarea în el a caracterului latin şi al creştinismului ortodox” (p. 16).
Ni se face apoi o comparaţie între poporul român şi alte popoare:
„America a realizat progrese uriaşe, dar mai mult pe linia tehnicii. Franţa, la fel, dar mai mult pe linia lucidităţii intelectuale şi a eleganţei clare a formelor. Germania tot aşa, dar pe linia unui spirit de organizare metodică şi de aprofundare filosofică a lealităţii. India de asemenea, dar mai mult în intuirea unităţii profunde a realităţii. Poporul englez ţine echilibrul între ideologii, dar nu le sintetizează. Poporul român a realizat şi este chemat să realizeze, într-un echilibru dinamic, o sinteză largă, intimă şi integral umană între toate trăsăturile şi aspiraţiile fiinţei umane, dezvoltându-le pe toate prin folosirea dezvoltării unora sau altora de către alte popoare şi modelându-le pe toate prin intercondiţionarea lor şi prin topirea lor în sinteza românească” (p. 129).
Având în vedere această superioritate românească, este normal să ne întrebăm cu ce scop ne-a adus destinul până la această culme. Iată răspunsul Părintelui Stăniloae:
„Ni se pare că aceasta este destinaţia poporului român, să păzească şi să dezvolte un umanism de o sinteză şi de o sensibilitate superioară, în drumul de progres pe care are să-l parcurgă împreună cu toate popoarele. Acesta poate fi aportul lui de neînlocuit şi de mare preţ în dezvoltarea umanităţii… Spiritualitatea noastră poate da Occidentului forţa, iar Orientului claritatea unui adevărat umanism, care să se folosească şi de luciditatea Occidentului şi de elanul generos şi inepuizabil al Orientului” (p. 130).
În capitolul de sinteză finală, Dumitru Stăniloae scrie că această spiritualitate îşi are „ca fundament al ei credinţa creştină trăită într-un mod propriu şi unitar din moşi-strămoşi…” şi că poporul român, prin faptul că îşi numeşte credinţa „legea strămoşească”, afirmă trăirea în credinţa creştină „de la începuturile existenţei sale, care coincide cu timpul apariţiei creştinismului şi al răspândirii lui prin Apostolii lui Iisus Hristos” (p. 201).
Cartea se încheie cu repetarea chemării pe care o are poporul român în vremea noastră:
„Toate acestea reprezintă un program pentru înnobilarea reală a omului. Şi numai în comuniunea bucuroasă cu alţii, cum este practicată de poporul român, se înnobilează omul” (p. 204).
Citiți mai mult accesând următorul link:
