Proiectul Împreună (357)

„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile…”
(Matei 28:19)
Trimis a fost Fiul de Tatăl, iar această trimitere este des invocată în Evanghelii.
După același model, Fiul își trimite ucenicii ca aceștia – mergând și botezând – să evanghelizeze toate națiunile. Fiind evrei, adică destul de naționaliști, porunca nu era ușor de îndeplinit. Inima trebuia să li se lărgească, predica să li se cizeleze, pastorația să țină cont de detalii.
Până la marginile pământului vor întâlni culturi de tot felul, ceea ce nu va fi simplu.
Precum magii care – într-un final – ajung și ei la Prunc, ucenicii trebuie să-i primească pe toți întru pocăință.
Universalitatea pe care Dumnezeu o visase în legătură cu ai Săi, se împlinește acum în dezideratul misional al Bisericii.
Să-i purtăm în rugăciune pe toți cei care se expun, care-și înving prejudecățile, purtând mesajul îngeresc: „vi s-a născut un Mântuitor”.