POATE NEFERICIREA SĂ JUSTIFICE DIVORȚUL?
La prima mea postare despre divorț, domnul Lucian Mîndruță, jurnalist pe care îl apreciez pentru profesionalismul cu care și-a făcut meseria de-a lungul anilor, a lăsat un comentariu care exprimă foarte bine felul în care gândește societatea contemporană despre căsătorie.
Dânsul scria: „Oamenii au dreptul la viețile lor. Cel mai mare păcat este să trăiești nefericit. Nu divorțat.”
Recunosc că această afirmație sună convingător. Nimeni nu-și dorește o căsnicie nefericită. Nimeni nu se căsătorește cu intenția de a suferi. Întrebarea este însă alta: este fericirea personală temelia pe care Dumnezeu a așezat căsătoria?
Biblia răspunde categoric: nu.
Căsătoria nu se întemeiază pe promisiunea că voi fi fericit în fiecare zi, ci pe legământul că voi rămâne credincios. În ziua nunții nu promitem: „Voi rămâne lângă tine atât timp cât mă faci fericit.” Promitem să rămânem împreună „la bine și la greu, în sănătate și în boală, în belșug și în lipsuri”. Tocmai de aceea căsătoria este un legământ, nu un contract de satisfacție reciprocă.
Problema gândirii moderne este că a schimbat întrebarea fundamentală. Creștinul se întreabă: „Care este voia lui Dumnezeu?” Omul lumesc întreabă: „Ce mă face fericit?” Diferența pare mică, dar consecințele sunt uriașe.
Dacă fericirea devine criteriul suprem, atunci orice căsnicie poate fi desfăcută. Va exista întotdeauna cineva care pare mai atent, mai afectuos, mai interesant sau mai compatibil. Vor exista întotdeauna perioade în care sentimentele se răcesc, în care apar conflicte, oboseală sau dezamăgire. Dacă acestea devin suficiente pentru a rupe un legământ, atunci nicio familie nu mai are temelie.
Domnul Isus Cristos nu a spus niciodată că ucenicii Lui vor avea o viață lipsită de suferință. Dimpotrivă, le-a vorbit despre cruce, despre lepădare de sine și despre credincioșie. Același principiu se aplică și în căsătorie. Uneori este greu să ierți. Alteori este greu să continui să iubești când ai fost rănit. Dar tocmai în acele momente se vede diferența dintre o relație bazată pe emoții și un legământ întemeiat înaintea lui Dumnezeu.
A spune că „cel mai mare păcat este să trăiești nefericit” înseamnă, în cele din urmă, a afirma că orice suferință justifică ruperea unui legământ. Biblia nu spune niciodată acest lucru. Ea ne învață că Dumnezeu poate folosi chiar și încercările pentru a ne forma caracterul, pentru a ne învăța răbdarea, iertarea și dragostea jertfitoare.
Nu spun că orice căsnicie este ușoară și nici că toate problemele pot fi rezolvate simplu. Dar spun că, pentru un creștin, întrebarea decisivă nu este: „Sunt suficient de fericit ca să rămân căsătorit?” Întrebarea este: „Cum pot rămâne credincios legământului pe care l-am făcut înaintea lui Dumnezeu?”
Fericirea este un dar pe care Dumnezeu îl oferă adesea celor ce umblă în voia Lui. Dar ea nu poate deveni criteriul după care hotărâm dacă ascultăm sau nu de Dumnezeu. În căsătorie, ca în întreaga viață creștină, voia lui Dumnezeu trebuie să fie mai presus decât confortul nostru.
Cultura modernă spune: „Căsnicia există pentru fericirea ta.”
Biblia spune: „Căsnicia există pentru slava lui Dumnezeu și pentru sfințirea ta.”
