„Nu vă fie frică!”
Am trecut deja de jumătatea ipotetică a vieții și n-am trăit niciodată (cu excepția Revoluției din 1989) un climat social care să fie „îmbibat” de atâta teamă. Zilele astea un amic îmi spunea că îi este frică de război și că se gândește cu groază la scenariul în care băieții lui ar ajunge să fie înrolați și trimiși pe front.
Ieri seară niște prieteni îmi împărtășeau neliniștile pe care le au cu privire la direcția în care s-ar putea îndrepta România după scrutinul electoral care era programat în data de 8 decembrie.
Voi enunța o platitudine dacă voi spune că frica este unul dintre principalele noastre „motoare” electorale. Oamenii votează alimentați de tot soiul de frici. Suntem ființe înzestrate cu imaginație și cu capacitatea de a intui sau anticipa viitorul și asta ne bagă în mari năpaste.
Că oamenii sunt atât de tributari fricii nu e o surpriză pentru mine. Surpriza este că inclusiv cei care se declară creștini merg la vot cu frica în sân. Pe ecranul imaginației lor se perindă non-stop hornuri strămoșești de pe care stau să se prăvălească peste ei drobi de sare gigantici.
Unul dintre versetele mele favorite este cel care spune că Hristos a venit ca să-l nimicească pe cel care are puterea morții, pentru a-i elibera pe cei care, prin frica morții, erau ținuți în robie toată viața lor.
Aș fi ipocrit dacă aș spune că nu am momente de teamă. Dar joi seara, după ce ne-am rugat la biserică pentru țara noastră și pentru climatul politic în care ne găsim, am plecat în mod straniu cu un soi de optimism care și mie mi se părea suspect și cam nelalocul ei. Uneori distanța dintre inconștiență și optimism este de numai câțiva milimetri.
Astăzi, după lovitura de teatru la care am asistat, aș avea rațional motive să fiu din nou neliniștit. În mod neobișnuit sunt încrezător că totul va fi bine.
Nu vă fie frică!
