NU TE BUCURA DE MINE…
,,Nu te bucura de mine, vrăjmaşă,
căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi;
chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!
Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui –
până când El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate;
El mă va scoate la lumină, şi voi privi dreptatea Lui.“
(Mica 7.8-9)
Nu te bucura de mine,
Crudă inimă duşmană,
Multelor şi-adânci suspine
Alipind o nouă rană…
Nu te bucura de mine,
Biată inimă ostilă,
Căci din slăvile divine
Mă privesc doi ochi cu milă…
Nu te bucura că braţul
Mi s-a frânt sub grea povară!
N-arunca spre mine laţul
Să-mi faci viaţa mai amară…
Nu te bucura, căci încă
Nu, nu m-a-nghiţit ruina:
De pe cea mai ’naltă stâncă,
Îmi răsare iar Lumina…
Nu te bucura că paşii
Mi s-au poticnit pe cale,
Şi nu-mi scoate-n drum hăitaşii
Să mă-mpingă mai la vale…
Nu te bucura, vrăjmaşă,
Cu atâta îngâmfare,
Căci a harului cravaşă
E-nsoţită de-alinare…
Nu te bucura că ochii
Mi s-au rătăcit în ceaţă,
Căci nu vraja unei rochii
M-a-nşelat cu-a sa povaţă…
Nu te bucura, căci Domnul
Mi i-a uns cu alifie
Ca să nu mă-nşface somnul
Şi Răpirea ţel să-mi fie…
Nu te bucura că spada
Mi-a pătruns în măruntaie
Şi, trudind să-şi smulgă prada,
Inima-n bucăţi mi-o taie…
Nu te bucura căci, iată,
Vine ceasul vindecării
Şi-un puternic braţ de Tată
Mă strămută-n largul zării…
Ticu Moisa
