MIJLOCIRE pentru MADAGASCAR
Zilele astea au fost „zile lucrătoare” pentru noi. Pentru Biserica Assemblée de Dieu din Ambohibary cautăm un teren. De 10 ani se adună în această baracă pe care o vedeți în poză, o baracă rezemată într-o parte pe un gard din cărămidă, iar pe cealaltă parte având un perete din lemn. Oamenii se tot zbat să iasă de acolo, pentru că și acolo plătesc chirie. – Misiune Madagascar
Am găsit un teren cu acte în regulă, lucru destul de dificil de găsit în Madagascar, dar când ne-au văzut acolo, unul dintre moștenitori, care nu se află în testamentul celui ce vinde terenul, a complicat puțin lucrurile cu acte in regula. Așa că așteptăm o reuniune de familie – sunt vreo 10 moștenitori – care să regleze lucrurile între ei și apoi să ne ofere cale liberă.
Avem nevoie de rugăciune pentru uși deschise în astfel de situații, ca pacea și înțelepciunea lui Dumnezeu să ne conducă la lucrul cel mai bine făcut.