👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
14 iulie 2024
Articole

MASCA de FIER

  • 29 decembrie 2023
  • Citești în 3 minute
  • 223 Vizualizări

Între celebrele enigme ale omenirii este desigur și enigma misteriosului deţinut din fortăreaţa Bastiliei: „Omul cu masca de fier.” Deţinutul, necunoscut și astăzi, a petrecut douăzeci și doi de ani în patru închisori diferite, a stat cea mai mare parte la Bastilia și a fost silit să poarte în permanenţă o mască de fier. În caz că își scotea masca avea să fie ucis imediat.

Istoricii, cercetătorii și chiar scriitorii au încercat să stabilească identitatea misteriosului personaj, dar până în ziua de astăzi el a rămas necunoscut. Tot ce se știe despre el sunt afirmaţiile gardienilor, care spun că era tratat cu tot respectul, iar celula sa era un adevărat apartament. În ce privește cheltuiala pentru întreţinerea deţinutului, aceasta se ridica la 600 000 franci pe an, adică 144 de franci pe zi. Dacă luăm în considerare numărul anilor de detenţie, atunci putem stabili că s-a cheltuit o adevărată avere.

Charlotte Elisabeth de Bauiere, văduva ducelui de Orleans, scria despre bărbatul acesta în 1711, soţiei electorului de Hanovra: „Un om a fost închis la Bastilia de mulţi ani. El a fost mereu mascat. A mâncat și a dormit mascat. A fost bine îngrijit și i s-a dat tot ce și-a dorit. A fost chiar și împărtășit mascat.” Michel de Chamillard, ministrul Regelui Soare, întrebat pe patul de moarte cine a fost, a spus: „Nu pot spune, este secret de stat.” Voinţa Regelui Soare, Ludovic XIV (1643-1715), a fost ca nimeni să nu afle vreodată cine este omul cu masca de fier și în ciuda tuturor încercărilor, încă nu se cunoaște cine a fost omul cu masca de fier.

Fără un ordin precis, mulți dintre noi purtăm o mască impenetrabilă, pentru a ascunde adevărata noastră identitate. Fugim de realitate și nu dorim să fim cu noi înșine nici măcar în momentele de intimitate. Ne obișnuim atât de bine cu propriile măști încât aproape devin „naturale.” Mâncăm, dormim, vorbim, chiar ne și împărtășim cu masca pe faţă. Probabil că și murim cu ele. Şi nimeni încă n-a apucat să vadă adevărata noastră identitate. Cu o singură excepţie: Dumnezeu.

„De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” (1Corinteni 4:5)

Curpas Nicusor Teofil