Luigi Mițoi- Editorial
În orice comunitate, mai mică sau mai mare, oamenii au dorit să știe care sunt regulile, responsabilitățile, beneficiile și conducătorul. În istoria creştinismului s-au conturat câteva forme de autoritate cãrora oamenii s-au subordonat din punct de vedere religios:
1. BISERICA Dupã Marea Schismã din 1054 Biserica Creştină s-a împãrţit în cele douã denominaţii, numite biserici istorice, Bisericile Ordodoxã şi cea Catolicã. În aceste douã denominaţii creştine autoritatea finalã este biserica, ele gestionând tainele divine.
2. LOGICA BIBLICÃ Oamenii credincioşi, în mod special din bisericile protestante, au ca autoritate finalã propria lor capacitate cognitivă de a interpreta Evanghelia lui Dumnezeu, pânã la nivelul la care ea poate fi explicatã logic. Marea problemã a acestei metode este cã eliminã supranaturalul, care, în mod evident, nu poate fi explicat din punct de vedere raţional.
3. EXPERIENŢA PERSONALÃ Sunt creştini care au făcut din propria lor experienţă o normã de credinţã. Adevãrul este cã oricât de profundã ar fi experienţa spiritualã a cuiva, nu îşi poate permite s-o generalizeze şi sã facã din ea un etalon pentru viaţa spiritualã, subminând în felul acesta voia lui Dumnezeu revelatã în Scripturi.
4. BIBLIA Muritorii nu pot şti nimic mai mult despre Dumnezeu decât le-a descoperit El în Biblie – ,,Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu şi de folos ca sã înveţe, sã mustre, sã îndrepte, sã dea înţelepciune în neprihãnire, pentru ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrarea bunã” (2 Tim. 3:16-17). Biserica este condusã de oameni limitaţi, logica şi experienţa umanã sunt, de asemenea, limitate, însã cuvintele ieşite din gura Creatorului şi descoperite oamenilor prin profeţii Vechiului şi Noului Testament sunt de obârşie divinã şi demne de crezare.
Instituţionalizarea bisericii, empirismul religios (conducerea prin experiență) şi raţionalismul uman nu sunt de obârşie divinã, însã Biblia conţine cuvintele iesite din gura lui Dumnezeu, drept pentru care reprezintã autoritatea spiritualã şi singura normã infailibilã de credinţã. Biblia consemneazã în Cartea Faptele Apostolilor preocupãrile şi prioritãţile apostolilor Domnului: ,,Ei stãruiau în învãţãtura apostolilor, în legãtura frãţeascã, în frângerea pâinii şi în rugãciuni” (Fapte 2:42). Studiul Bibliei, unitatea spiritualã a membrilor bisericii, Cina Domnului şi rugãciunea au fost primele dintre manifestãrile vieţii spirituale în Biserica Primarã. Cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie conduce la maturitate, pãrtãşia frãţeascã conduce la unitatea bisericii, Cina Domnului conduce la pãrtãşia cu Domnul şi la proslãvirea numelui Sãu, iar rugãciunea conduce la închinare. În aceste vremuri grele şi confuze, copiii lui Dumnezeu au la dispoziţie resursele cerului prin studiul Scripturilor şi rugãciune. De asemenea, pot experimenta bucuria împãrtãşirii cu trupul şi sângele Domnului şi privilegiul pãrtãşiei cu sfinţii.
