ÎMPREUNĂ PENTRU EVANGHELIE: CONSULTARE STRATEGICĂ PRIVIND PLANTAREA DE BISERICI

Astăzi, la București, am avut bucuria de a participa la o întâlnire binecuvântată, alături de reprezentanți ai cultelor evanghelice din România și lideri ai unor organizații creștine implicate în plantarea de biserici. Întâlnirea a fost coordonată de pastorul Vasilică Croitor, director executiv al Alianței pentru Răspândirea Evangheliei Acasă (AREA), și a reprezentat un moment important de consultare și unitate creștină.
Discuțiile s-au concentrat pe nevoia acută de colaborare la nivel național pentru plantarea de biserici, un obiectiv esențial într-o Românie unde mulți încă nu au fost confruntați cu mesajul clar al Evangheliei. Participanții au fost de acord că este momentul potrivit pentru stabilirea unei strategii comune, sub umbrela Alianței Evanghelice, care să valorifice resursele, experiența și viziunea comună.
Un punct încurajator al întâlnirii a fost prezentarea experienței evanghelicilor din Spania în domeniul plantării de biserici. Mărturia lor a adus speranță și motivație, arătând că, prin unitate și perseverență, se pot face pași concreți și eficienți în vestirea Evangheliei.
Această consultare a fost nu doar un schimb de idei, ci un prim pas spre un parteneriat mai larg, cu impact real în țară. Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze această inițiativă și să aducă mult rod prin eforturile comune ale bisericilor evanghelice din România.






