Gânduri de la fereastră.
Privesc păsărelele. Mierlele au început să-și cânte cântările prin grădini. Ele n-au nicio restricție. In sfârșit sunt libere, și asta pentru că noi stăm în casă.
Apa a înghețat în castronul pisicilor, lângă caisul care aproape a înflorit. Mi-ar place să am un buton „automatic rotation” pe care să-l pot apăsa. Totul pe planetă stă răsturnat.
Liniștea în cartier a devenit atât de mare că am început să îmi aud tinitusul din urechi.
În spital la ATI viața pastorului Serban este întreținută de aparate. Mă simt ca și cum cineva îmi ține tinerețea în carantină. M-ar durea la fel pentru toți slujitorii tinereței mele.
Oamenii străzii sunt pe ulițele orașului și după ora 22⁰⁰. Ei n-au nici o lege, și asta pentru că n-au nici un domiciliu.
În rest nu ne mai vizitează nimeni, nici măcar Martorii…
Singurele zgomote sunt făcute de știri și de Papă, care recent a eliberat indulgențe pentru victimele noului virus. Cam greu se lasă încumetat… Dar poate face asta ? Eu stiu că cine poate să ierte păcatele n-are nevoie să stea în izolare. Exact, sunt ironic.
Mai bine ironic decât irațional.
Observ ca nu mai suntem așa expeditivi în convorbiri telefonice. Suntem chiar amabili. Până mai ieri credeam că numai pământul ne poate face una. Acum suntem la fel. De două săptămâni nu mă mai întreabă nimeni câte locuri are biserica unde slujesc.
Mă tem, (sincer) să nu pice net-ul din vreun motiv economic. Vom fi nevoiți să construim rapid multe spitale .
Mă opresc. Sunt tot la fereastră, incerc să mă mai uit și-n altă parte.
Fiți sănătoși!
Nelu Popelea
