„Fiii Luminii în Umbra Războiului Nevăzut: Lupta pentru Inima Bisericii”
Adevărata identitate a creștinului: între iubirea lui Hristos și lupta spirituală
În teologia creștină, identitatea credinciosului se definește esențial prin apartenența la Dumnezeu: „Ești copilul lui Dumnezeu!” – o realitate dobândită nu prin naștere biologică, ci prin credința în jertfa mântuitoare a lui Hristos. Această credință deschide poarta unui nou început, unei vieți trăite sub domnia harului și în lumina adevărului revelat.
1. Convertirea – un nou statut ontologic
Prin actul convertirii, omul păcătos este „cucerit prin iubire”, devenind creștin nu doar prin nume, ci printr-o transformare profundă a ființei sale. Această convertire aduce cu sine:
- un nou statut: copil al lui Dumnezeu (Ioan 1:12),
- un nou stăpân: Hristos Domnul (Romani 6:22),
- o nouă șansă: viața cea nouă în Duhul (2 Corinteni 5:17).
Totodată, credinciosul intră într-o realitate tensionată: viața spirituală nu este o oază de liniște, ci o luptă continuă. Începând din clipa convertirii, omul se regăsește într-un conflict direct cu „dușmanul sufletului” – Satan, „balaurul” din Apocalipsa (Apoc. 12:9), care luptă cu înverșunare împotriva sufletului, trupului și duhului credinciosului.
2. Creștinul în cuptorul încercărilor
Viața de credință este adesea marcată de momente de criză existențială, de îndoieli și confruntări cu întunericul interior. Totuși, creștinul care rămâne curat și credincios lui Dumnezeu va experimenta momente de înălțare și închinare autentică. El trăiește libertatea în Hristos (Galateni 5:1) – o libertate de sub puterea păcatului și a fricii.
3. Războiul spiritual și chemarea la veghere
Diavolul, prezentat în Scriptură ca „leul care răcnește” (1 Petru 5:8), luptă necontenit împotriva celor ce vor să trăiască în ascultare de Dumnezeu. Armele lui sunt perfide: durerea, descurajarea, depresia. El lovește în:
- familie – aducând divorț și despărțiri,
- biserică – semănând dezbinare.
În fața acestui război, creștinul este chemat să:
- împotrivească (Iacov 4:7),
- se înarmeze cu armura lui Dumnezeu (Efeseni 6:10–18),
- se încreadă în Domnul.
4. Strategiile dezbinării în Biserică
Unul dintre obiectivele majore ale Diavolului este distrugerea unității Bisericii. Două concepte din limba greacă descriu mecanismele disoluției comunității ecleziale:
- Dichostasia – răzvrătire, diversiune, cauzată de învățături care nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 16:17),
- Hairesis – erezie, partizanat, spirit de grup care divizează Trupul lui Hristos (Galateni 5:20).
Manifestările acestora includ:
- Răspândirea de învățături false – Faptele Apostolilor 20:30; Filipeni 1:12; 1 Petru 2:1; Romani 16:18;
- Revolta împotriva autorității rânduite de Dumnezeu – exprimată prin nemulțumiri, proteste și boicoturi (Iuda 19; Iacov 4:1; Numeri 16:12);
- Răutatea – manifestată prin lipsa de îngăduință și exploatarea greșelilor semenilor. Acești „vânători de greșeli” erau prezenți și în vremea Mântuitorului, căutând mereu un prilej de a distruge.
5. Semnele celor ce întrețin dezbinarea
Cei care cultivă spiritul de dezbinare în Biserică se caracterizează prin:
- Imaturitate spirituală,
- Inconsecvență doctrinară și morală,
- Ironie distructivă,
- Ipocrizie.
6. Chemare la unitate și veghe spirituală
Dumnezeu cheamă Biserica la unitate – unitate în adevăr, în dragoste și în slujire (Efeseni 4:3-6). Orice lucrare care tinde spre dezbinare este o trădare a Evangheliei și o alianță tacită cu dușmanul sufletului.
Concluzie
Viața creștinului este un parcurs între har și luptă, între identitate și misiune, între chemare și cruce. Nu suntem născuți credincioși, ci devenim prin har, prin credință și prin voință lucrătoare. Războiul spiritual este real, dar și biruința este posibilă – în Hristos, cu Hristos și pentru Hristos.
Să rămânem curați, să rămânem credincioși și să luptăm pentru unitatea Bisericii, păstrând „credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna” (Iuda 3).
„Rămâi liber, rămâi curat, rămâi credincios!”
Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan
