Exercițiu de neuitare: Trandafir Șandru
La 21 septembrie 1998, după o lungă și grea suferință, se stingea unul dintre pionierii mișcării penticostale, pastorul Trandafir Sandru. S-a născut la 13 aprilie 1924 in localitatea Secaș, județul Arad. Cunoscând din copilărie credința penticostală, a primit din fragedă tinerețe botezul în apa (1941) și cu Duhul Sfânt (1942). Terminând studiile secundare la Arad (1944), a frecventat Facultatea de Istorie a Universității din București (1951-1956), obținând diploma în specialitatea Istorie Veche (1956).
Pentru prima data a fost ales in lucrare la data de 25 ianuarie 1945. Fiind ordinat ca pastor (1953), a slujit în două biserici penticostale din București. A vizitat și studiat activitatea mai multor institute de învățământ teologic din Anglia, SUA și Canada, participând la numeroase conferințe naționale, europene si mondiale, slujind la amvoanele unor biserici din 25 de tari.
În anul 1992 a primit de la o instituție teologică din SUA titlul de doctor in teologie.
A îndeplinit mai multe însărcinări, ca: secretar general și, ulterior, vicepreședinte al Cultului Penticostal din Romania, redactor al revistei oficiale a Cultului, devenind un neobosit scriitor de articole, cărți teologice și de istorie penticostală. A fost membru al Asociației Presei Penticostale Internaționale și membru al Asociației Teologice Penticostale Europene.
După organizarea unor cursuri biblice a înființat în 1976 Seminarul Teologic Penticostal, devenind directorul acestuia, iar în 1990, Institutul Teologic Penticostal din București, al cărui rector a fost până când s-a îmbolnăvit, în toamna anului 1997.
Trandafir Sandru este autorul următoarelor lucrări: Îndrumătorul pastorului (1976); Viața și învățătura apostolului Pavel (1977); Pneumatologie sau Persoana Duhului Sfânt (1979); Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală din Romania (ed. rom. – 1982; ed. engl. – 1983); Evanghelogie – viața, activitatea și învățătura Domnului Isus Hristos (1986); Doctrinele biblice ale Bisericii (1989); Biserica Penticostală în istoria creștinismului (1992); Dogmatica Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale (1993); Pagini din istoria unei Biserici (1994).
Cum se poate observa, există o preponderență dogmatică în scrierile sale (prin cele două volume: 1989, 1993). Primul discută doctrinele într-un sens general, fără accente confesionale, urmând mai degrabă dogmaticile protestante. Al doilea își propune să ofere o perspectivă confesională asupra marilor doctrine, la care trebuie adăugată și aprofundarea asupra Persoanei Duhului Sfânt(1979), probabil cea mai confesională scriere dogmatică a autorului.
Preocuparea pentru istoria Bisericii Penticostale este demnă de remarcat (1982, 1992, 1994). Locul pe care această mișcare îl ocupă în istoria creștinismului, dar și locul ei în spațiul românesc au fost teme predilecte, fapt care se poate explica și prin formația de istoric a autorului. În fine, a existat și o preocupare biblistă, prin analiza pe care ne-o propune asupra teologiei pauline (1977) și, de asemenea, asupra Evangheliilor (1986).
Citiți mai mult accesând: https://credoergosum.com/Exercitiu-de-neuitare-Trandafir-Sandru.html
