Despre tact și contextualizare (I)
Cu vreo 500 de ani în urmă, un călugăr țintuia pe ușa unei biserici o listă cu 95 de obiecții față de practicile eronate ale bisericii. A fost un protest public care a stârnit o dezbatere fără egal. Papa a fost revoltat. Principii și împărații au luat atitudine. Oamenii au putut să audă argumentele de ambele părți și să decidă.
Problema închinării nebiblice există în țara noastră. Are cineva o idee mai bună cum am putea să le spunem cu mai mult tact concetățenilor noștri să își verifice cu Scriptura convingerile lor?
P.S. Luther a scris printre altele:
Art. 6 Papa nu poate ierta nicio vină.
Art. 33 Oamenii trebuie să se păzească de cei care spun că acele indulgențe de la Papă sunt acel dar neprețuit al lui Dumnezeu prin care omul este reconciliat cu El.
Art. 71 Cel care vorbește împotriva adevărului indulgențelor apostolice să fie anatema și blestemat!
Art. 76 Noi spunem, dimpotrivă, că indulgențele papale nu pot îndepărta nici cel mai mic dintre păcatele scuzabile, în ceea ce privește vina sa.
Art. 92 Îndepărtați, așadar, pe toți acei profeți care spun poporului lui Hristos: „Pace, pace!”, când nu este pace.
