DEALERII DOMNULUI
Dealerul e un fel de agent comercial, care vinde cât poate de bine o marfă, produs sau serviciu. Vine de la englezescul „deal” care înseamnă înțelegere, acord în urma unei negocieri. De regulă, firmele mari, apelează la dealeri pentru a nu avea propriile filiale în toată lumea. O companie de telefonie mobilă, poate avea ca dealer o altă firmă care deja are magazine pe o arie extinsă, în acest fel scutind mult și câștigând mai rapid și mai bine. În fine, definirea e „amatoricească” pentru că termenul e mai amplu. Dealerul e persoana care e însărcinată cu vinderea de marfă, produse sau servicii. Partea complicată este când acest dealer (dilăr) are libertatea de a își adăuga procentul de câștig, unii din ei trecând de la sofisticatul termen englezesc, la cel românesc care nu mai are nevoie de explicații – bișnițar. Ca să nu mai zic că termenul are o mare greutate în jocurile de noroc și deja mi se fac câteva asocieri nefericite, dar reale în minte.
De ce asociez un astfel de termen cu Dumnezeu? Pentru că fix asta fac unii oameni, încearcă să vândă ceva ce ține de Dumnezeu sau aparține Lui. În Scriptură găsim câteva mențiuni. Fii lui Sceva nu erau „autorizați” să facă ceea ce au făcut, așa că „și-au luat-o”. Mai sunt alții despre care Scriptura spune că au făcut tranzacții nerecunoscute „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Și dacă cercetăm mai găsim exemple, unul încercând să tranzacționeze Duh Sfânt, să cumpere de fapt.
Ieri, o persoană m-a întrebat dacă e păcat să ducă hainele celor din familie la pastor să le binecuvânteze, ca apoi cei din familie să se îmbrace cu ele și să aibă nu știu ce efect. Am fost consternat, cum vine asta și cercetând am auzit de o practică prin care se binecuvântează hainele, în speranța că acea binecuvântare se va răsfrânge asupra purtătorului. E un fel de practică întâlnită în descântece și vrăjitorie, dar dusă la biserică. Ba mai știu un onorabil predicator de pe lângă Oradea, care binecuvântează șervețele de nas pe care acasă le plasezi celor pe care vrei „să îi pocăiești” ca să le folosească și se întâmplă minunea. Ca să nu mergem puțin spre Iohanesburg unde se vinde vindecare la tonă. Astfel de oameni sunt dealeri sau bișnițari.
Mai mult, problema are și aspecte fine de care trebuie să ținem cont. Cele de mai sus sunt grosolane de-a dreptul, cele fine sunt greu de depistat. Apocalipsa 22:18-19 ne avertizează: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea Sfântă, scrise în cartea aceasta.” Aici e vorba despre cei care din dorința de a fi eficienți ca și vestitori ai Cuvântului îi aplică ceva tehnici de marketing. Unele gândite, conștiente și altele sau alții aplică astfel de tehnici din neveghere. Iată câteva din ele.
Citiți mai mult accesând:
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/dealerii-domnului/







