Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (1)

Cele 95 de teze ale lui Martin Luther (titlul latin Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum) au declanşat Reforma Protestantă în Germania.

Tezele au fost aduse în circulaţie pentru prima dată la 31 octombrie 1517 printr-o scrisoare adresată episcopului de Mainz şi Magdeburg Albrecht von Brandenburg. Pentru că nu a primit un răspuns de la episcop, Martin Luther a dat tezele unui cunoscut, care le-a tipărit făcându-le astfel temă de discuţie în întreaga Germanie:

1. Când a spus: „Poenitentiam agite”, Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos a vrut ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie caracterizată de pocăinţă.

2. Acest cuvânt nu poate fi înţeles în sensul de penitenţă sacramentală, adică, mărturisirea şi răscumpărarea, care sunt administrate de preoţi.

3. Totuşi, el nu înseamnă doar pocăinţa lăuntrică; nu există nici o pocăinţă interioară care nu se manifestă în exterior prin diferite umiliri ale trupului.

4. Prin urmare, pedeapsa [păcatului] continuă atâta vreme cât continuă ura faţă de eu, deoarece aceasta este adevărata pocăinţă interioară şi ea continuă până la intrarea noastră în împărăţia cerurilor.

5. Papa nu intenţionează şi nu poate să retragă nici o altă pedeapsă, în afara acelora pe care le-a impus el însuşi fie prin propria autoritate, fie prin autoritatea Canoanelor.

6. Papa nu poate să ierte nici o vinovăţie, cu excepţia faptului de a declara că ea a fost iertată de Dumnezeu şi prin consimţământul faţă de iertarea dată de Dumnezeu, deşi, desigur, papa poate acorda iertarea în cazurile care sunt rezervate judecăţii sale. Dacă dreptul lui de a acorda iertarea în asemenea cazuri ar fi dispreţuit, vinovăţia ar rămâne întru totul neiertată.

7. Dumnezeu nu iartă vinovăţia nici unui om pe care nu l-a umilit în acelaşi timp în toate lucrurile şi nu l-a condus la supunerea faţă de locţiitorul său, preotul.

8. Canoanele cu privire la penitenţă le sunt impuse doar celor vii şi, în conformitate cu ele, nimic nu trebuie să le fie impus celor ce sunt pe moarte.

9. Prin urmare, Spiritul Sfânt din papa este bun cu noi, deoarece, în hotărârile lui, el face întotdeauna excepţie de articolul cu privire la moarte şi la necesitate.

10. Ignorante şi nelegiuite sunt faptele acelor preoţi care, în cazul celor ce sunt pe moarte, păstrează penitenţele canonice pentru purgatoriu.

11. Această schimbare a pedepsei canonice cu pedeapsa purgatoriului este destul de evident una dintre neghinele semănate în timp ce episcopii dormeau.

Sursa: Internet