👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
01 iunie 2026
Articole

Ce vrea să transmită Erdogan Europei și creștinismului prin redeschiderea/retransformarea Hagia/Sfintei Sofia în moschee?

  • 20 iulie 2020
  • Citești în 2 minute
  • 301 Vizualizări

1. „Allahu Akbar” asta se va auzi din minareturile clădirii, adică „Allah e cel mai tare”. Exact de acolo, din colțul europei către europenii adormiți, Erdogan vrea să le transmită că Allah e cel mai tare, că Allah poate călca în picioare istoria creștinismului și că orice biserică, fie ea cât de veche, poate deveni, oricînd, o moschee. Și sunt multe astfel de exemple. Poate ne explică, de exemplu, catolicii nemți cum de o grămadă de clădiri au fost vândute către islamicii din Europa și transformate în moschee! Erdogan vrea să ne transmită ca Allahul musulmanilor e gata să-l înghită pe Dumnezeul creștinilor.

2. „Muhammad Rasulullah” și asta se va auzi din minareuturile de la Hagia Sofia. Adică Muhammed este mesagerul lui Allah, iar restul de profeți sunt secondhand-uri. Evident, cu trimitere la Isus Cristos. Dacă ați ști cât a crescut Erdogan în ochii conservatorilor islamici din lumea întreagă, aproape că vor să înlocuiască Muhhamed cu Erdogan Rasulullah. Nu demult, Tayyip Erdogan, a construit o mega-moschee în buricul Istanbulului. Doar conducătorii de pe vremea imperiului otoman construiau astfel de moschee. Este simplu de dedus ce urmărește Erdogan prin construirea unei astfel de moschee și prin redeschiderea Hagia Sofia pentru slujbele religioase islamice.

3. Pe lângă mesajele ultraconservatoriste islamice adresate către lumea creștină, Erdogan, fiind un bun politician, face și o diversiune prin acest eveniment. Vrea să distragă atenția de la adevăratele probleme ale țării sale; economia e la pământ, turismul s-a dus pe apa sîmbetei, oamenii sunt extrem de nemulțumiți de stilul dictatorial al politicii sale, oricând pot izbucni proteste extrem, extrem de grave pentru că turcul de rând rezistă, dar și când ajunge cuțitul la os, numai cunoaște nici mamă, nici tată și nici președinte.

Sali Sabri

Articolul anterior

Următorul articol