Când moartea ajunge înaintea noastră în case

Un mesaj pentru suflet din suflet…

Există uși pe care nu le-am fi putut deschide niciodată. Familii pe care nu le-am fi cunoscut. Inimi care nu ne-ar fi ascultat. Dar moartea — tăcută, grea, misterioasă — pătrunde în case și, în urma ei, lasă o tăcere care poate deveni terenul sacru al vestirii vieții.

Dumnezeu, în suveranitatea Sa, îngăduie uneori ca noi să fim trimiși în cele mai neașteptate locuri nu prin bucurie, ci prin durere. Nu prin invitații festive, ci prin sicrie. La căpătâiul celor plecați, glasul Evangheliei poate răsuna mai clar decât în orice altă împrejurare.

Evanghelia l-a umbra sicriului.

Predicăm înmormântări. Unii ar spune că este prea târziu. Dar tocmai acolo, în fața morții, se ivește oportunitatea rară de a vorbi despre viață — viața adevărată, viața veșnică, viața care nu se stinge. Într-o lume care evită subiectul morții, Dumnezeu ne dă prilejul să-l confruntăm cu speranță.

Un altar în fiecare casă îndoliată.

Acolo unde plânsul nu încetează, Duhul lui Dumnezeu poate aduce mângâiere și lumină. Pentru mulți, este poate prima și ultima ocazie de a asculta despre Hristos. Când cortul vieții pământești este strâns, inimile devin mai sensibile, mai deschise. Sămânța Cuvântului poate prinde rădăcini.

Un mesaj pe care moartea nu-l poate opri.

Moartea este puternică, dar nu este ultimul cuvânt. Hristos a înviat, și acest adevăr dă putere predicii noastre chiar și în fața celor mai cernite familii. Suntem trimiși acolo nu din întâmplare, ci printr-o misiune tainică a harului. Nu noi am fi putut pătrunde în acele case — dar Dumnezeu ne-a trimis acolo, printr-o chemare pe care doar El o înțelege deplin.

Așadar, când moartea ajunge înaintea noastră în case, să pășim cu evlavie și cu pasiune.

Pentru că în întunericul lor, noi aducem lumina. În tăcerea lor, noi rostim adevărul. Iar acolo unde trupul nu mai poate răspunde, sufletele celor vii pot auzi chemarea vieții.

Cu dragoste, drd. Ciprian Bârsan