Când dragostea lui Dumnezeu îți atinge inima

Dumnezeu este sursa dragostei. Mai mult, Dumnezeu este dragoste! (1 Ioan 4:8)
Dragostea nu este o invenție omenească și nici doar o emoție trecătoare. Ea își are originea în Dumnezeu și poartă amprenta caracterului Său.
Dumnezeu dorește să cunoaștem această dragoste, să o experimentăm și să trăim zilnic în puterea ei.
Dragostea Lui:
- ÎNNOIEȘTE inima obosită.
- ÎNNOBILEAZĂ caracterul celui credincios.
- ÎMPUTERNICEȘTE sufletul în lupta cu păcatul.
- ÎNȚELEPȚEȘTE mintea pentru a trăi după voia Lui.
Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu toarnă dragostea Sa în inimile celor ce cred (Romani 5:5). Inima devine ogorul în care dragostea prinde rădăcini, crește și aduce roade spre slava lui Dumnezeu.
Ținta lui Dumnezeu nu este doar să fim beneficiarii dragostei Sale, ci și purtătorii ei. Am fost chemați să răspândim dragostea lui Hristos într-o lume marcată de ură, egoism și indiferență.
Când dragostea lui Dumnezeu locuiește în inimă, ea nu poate rămâne ascunsă; se transformă în iertare, slujire, compasiune și sacrificiu. Așa este schimbată lumea: o inimă atinsă de dragostea lui Dumnezeu la un moment dat.
Cu dragoste,
drd. Ciprian Bârsan






