BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ ,,HARUL” INEU A ÎMPLINIT 110 ANI DE SLUJIRE


Duminică, 3 noiembrie 2024, Biserica Baptistă „Harul” din Ineu a celebrat 110 ani de la înființare. Credincioșii s-au închinat recunoscători lui Dumnezeu pentru providența Sa trecută și încrezători în protecția Sa viitoare. Cântările comune s-au îmbinat cu ale corului actual și corului de seniori, iar momentele de rugăciune și mesajele slujitorilor au întors inimile participanților spre Cel Preaînalt.
La sărbătoare au luat parte atât foști pastori ai comunității ineuane (Emil Vădean și Bebe Ciaușu), cât și reprezentanții familiei bisericilor baptiste din țară: Sorin Bădrăgan, președintele Uniunii Baptiste din România, și Ion Damian, vicepreședinte al Comunității Baptiste Arad. Totodată, Valer Slăvoacă, pastorul Bisericii Baptiste „Betel” din Ineu, a fost prezent ca slujitor al bisericii-soră din cartierul Traian.
Cu acest prilej s-a lansat monografia bisericii. Emanuel Jurcoi, directorul Centrului de istorie baptistă din Arad, și-a adus contribuția la scrierea istoricul prin evidențierea perioadelor pe care credincioșii le-au traversat, începând cu pionierii baptiști din 1877, continuând cu fondarea actualei biserici în 1914 și decadele ulterioare. În pofida provocărilor întâmpinate de-a lungul anilor, Domnul Dumnezeu a ținut în jurul Evangheliei adunarea din Ineu, iar aceasta se bizuiește pe El în continuare, întruchipând viziunea:
Biserica Baptistă „Harul” din Ineu,
o comunitate a harului și adevărului,
alcătuită din credincioși care
se bucură în harul lui Cristos și
se hrănesc cu adevărul Cuvântului.
Păstor Bogdan Șopț






