Barbabas Romania
Tanzania – A treia biserică arsă până la temelii într-o perioadă de patru luni
În data de 2 mai o altă biserică a fost arsă în nord-vestul Tanzaniei. Nicio grupare nu a revendicat încă atacul. Este cel de-al treilea incendiu al unei biserici, din ianuarie, în regiunea Kagera. Din 2013 au existat 13 astfel de atacuri în regiune și nimeni nu a fost tras la răspundere până acum.
În urma acestui ultim atac, biserica a refuzat să suspende întâlnirile. Preotul, Fortunatus Bijura, a spus: „Cei care cred că, distrugându-ne biserica, ne vor face să nu ne mai rugăm, se înșală. Avem un copac mare lângă biserică și vom continua să întâlnirile de rugăciune sub copac.”
Rugați-vă pentru toate bisericile care au fost incendiate în acest an ca Dumnezeu să întărească credința fraților de acolo și să îi ajute să continue să se roage, să se închine, să Îl mărturisească pe Domnul, orice s-ar întâmpla. Rugați-vă ca atacatorii să își schimbe viața, să se întoarcă la Cristos și să își canalizeze energia pentru a zidi Biserica, nu pentru a o distruge. Cereți Domnului ca Poliția să fie echipată cu tot de ce are nevoie pentru a-i urmări pe cei responsabili de crime împotriva creștinilor și să facă dreptate.






