“AM VĂZUT ROBI UMBLÂND CĂLARE ȘI VOIEVOZI UMBLÂND PE JOS”
În această seară am luat cina împreună cu Daniel și Bianca Samson. Au venit la Hunedoara ca să se întâlnească cu păstorii din Consiliul Bisericesc, purtând în suflet aceeași durere care îi apasă de atâta vreme: dorul după fetele lor, Sara și Tiana.
Și stând lângă ei, mi-a venit în minte cuvântul Scripturii: „Am văzut robi umblând călare și voievozi umblând pe jos.” (Eclesiastul 10:7)
Ce imagine mai potrivită pentru vremurile pe care le trăim?
Am văzut în această seară doi oameni care se vede de la o poștă că sunt părinți adevărați. Doi oameni pentru care copiii lor înseamnă totul. Doi părinți care nu pot dormi liniștiți pentru că fetele lor sunt departe și suferă.
Și totuși, în mod paradoxal, tocmai ei au fost considerați nepotriviți să-și crească propriii copii și au fost deposedați de ei.
În schimb, cei care au ajuns să decidă destinele acestor copii dorm liniștiți. Pentru ei, poate că totul este doar un dosar, o procedură, o decizie administrativă.
Daniel și Bianca trăiesc cu frământarea continuă a unor părinți responsabili. Tot ce vorbesc, tot ce gândesc, tot ce speră se leagă de Sara și Tiana. Dacă sunt bine. Dacă sunt sănătoase. Dacă mai rezistă emoțional.
Asta fac părinții adevărați.
Și atunci nu poți să nu vezi paradoxul dureros al lumii în care trăim: oamenii care iubesc cu adevărat copiii au rămas fără ei, iar cei care îi țin departe de familie pretind că știu mai bine ce este bine pentru acești copii.
Bianca poartă pe chip o suferință pe care nu o poate ascunde. Iar Daniel are privirea unui tată care caută neîncetat o cale prin care să-și poată salva fetele.
Am stat lângă ei și mi-am dat seama că oamenii aceștia nu joacă teatru. Durerea lor este reală și dragostea lor pentru copii este reală.
Au încercat tot ce era omenește posibil: procese, apeluri, drumuri, explicații. Și totuși continuă să spere și să caute ajutor.
Pe de o parte, m-am bucurat că i-am cunoscut personal. Pe de altă parte, sufletul mi-a fost apăsat de durerea lor.
Pentru că atunci când vezi asemenea părinți, înțelegi imediat că nu ai înaintea ta niște oameni nepotriviți să crească copii, ci dimpotrivă, ai înaintea ta niște părinți adevărați.
Iar faptul că tocmai asemenea oameni au fost despărțiți de copiii lor este una dintre cele mai triste răsturnări de valori pe care le poate vedea un om.
