Am căutat iubirea – Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
Ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă
Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

Am căutat iubirea ca patrie voioasă,
Ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
Să spun odată clipei: Rămâi, ești prea frumoasă!
Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
Să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
Am întâlnit în cale deodată un drumeț.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
O sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.

Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri
Lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,
Vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Și totuși în privire avea un cer de taină
Cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
Căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă
Să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă,
Când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
Un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă
Vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

• Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
  Povara de osândă sub care-atât Te-apleci?
  Am întrebat, drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:
• Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…
• Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
  Dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
• Eu… am soptit în silă, eu… căutam iubirea
• Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

Costache Ioanid (n. 3 decembrie 1912, Comăndărești, Bucovina de Nord – d. 26 noiembrie 1987) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini români, atât în România cât și în străinătate