👋 Bine ați venit pe dininimapentrutine.ro!
20 aprilie 2026
Evenimente MIJLOCIRE

Pro- BODNARIU – BISTRIȚA

  • 27 ianuarie 2016
  • Citești în 3 minute
  • 429 Vizualizări

  
Bisericile Penticostale din jud. Bistrița-Năsăud organizează sâmbătă, 30 ianuarie 2016, între orele 13-15, în fata Prefecturii din Bistrița o acțiune comună de solidaritate, protest și mărturie publică a valorilor biblice ale credinței creștine.
Prin această acțiune vrem să arătăm solidaritatea noastră față de familiile de români cărora li s-au luat copiii de către organizația Barnevernet din Norvegia, pe baza unor abuzuri comise de către asistenții sociali ai organizației și alți funcționari publici.
Prin acest protest public cerem autorităților române implicarea activă și cât mai urgentă în vederea soluționării favorabile a situațiilor în care se află familiile de români din Norvegia, despărțite abuziv de copiii lor. Suntem alături și ne exprimăm solidaritatea față de familiile: 
Prin această acțiune noi declarăm public credința noastră privind familia. Noi credem că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Copiii sunt parte a familiei și sunt o binecuvântare de la Domnul. De aceea, credem că trebuie să milităm pentru drepturile biblice ale familiei și pentru creșterea copiilor doar în cadrul familiei în conformitate cu învățătura Sfintelor Scripturi.
Adresăm cu această ocazie tuturor românilor indiferent de naționalitate sau religie invitația de a fi solidari cu noi în acest demers.
Dumnezeu să binecuvânteze România și românii de pretutindeni!
Pentru o bună desfășurare și promovare corectă a evenimentului se impun câteva lămuriri:
1. Această acțiune este autorizată de către Primăria municipiului Bistrița. 

2. Chiar dacă organizatorii acestui eveniment sunt biserici penticostale, orice persoană indiferent de naționalitate, adresa de domiciliu sau apartenență religioasă are dreptul și libertatea de a participa la acest eveniment, cu condiția să se ralieze scopului și obiectivului stabilit de organizatori.

3. Nu există limită de vârstă pentru participanți, dimpotrivă, având în vedere obiectivul acestei acțiuni, încurajăm participarea întregii familii – părinți și copii.

4. Supravegherea ordinii și siguranței publice în timpul manifestației se va face de către Poliția locală și Jandarmerie. Orice încălcare a legii, distrugere sau incitare la haos și dezordine va fi soluționată de către organele abilitate prin aplicarea fermă a legii. 

5. Bannerele și pancartele pentru demonstrație vor fi asigurate de organizatori. 

6. Organizatorii nu își asumă eventuale pagube produse de către participanți și nici nu se obligă să achite vreo cheltuială făcută de către persoane neautorizate care pretind că slujesc scopului de a organiza acest eveniment.

7. Organizatorii interzic solicitarea oricăror bunuri sau sume de bani cu ocazia acestui eveniment, în niciun scop.
Doar simpla poză la profil nu ajută, distribuie mai departe în rețea și vino în stradă!

1 Comentariu

Comentariile sunt dezactivate.